Centrul de Studii Dunărene al Academiei Române a primit numele primului ierarh al Dunării de Jos[2023-02-20]de Ștefana TotorceaSăptămâna trecută a fost inaugurat Centrul de Studii Dunărene al Academiei Române, Brăila-Galați. Acesta a primit numele Episcopului Melchisedec Ștefănescu, fost membru al Academiei Române. Ierarhul a păstorit eparhia Dunării de Jos timp de 14 ani de la înființare (1864), când aceasta avea reședința la Ismail, în sudul Basarabiei (Bugeac). Prin decizie a Academiei Române, președintele onorific al centrului este Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos. Centrul va funcționa într-o locație din Brăila pusă la dispoziție de eparhie. Inaugurarea centrului a făcut parte dintr-o suită de manifestări dedicate primului arhipăstor al eparhiei, Episcopul Melchisedec Ștefănescu, la 200 de ani de la nașterea lui. Acestea au fost găzduite joi, 16 februarie, de Așezământul social-filantropic Sf. M. Mc. Pantelimon Lacu Sărat, cu ocazia conferinței pastoral-administrative a Protopopiatului Brăila. Episcopul Melchisedec Ștefănescu, primul ierarh al eparhiei Dunării de Jos, a fost cinstit joi, 16 februarie 2023, la conferința lunară a Protopopiatului Brăila. La eveniment a participat IPS Casian. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos Evenimentele au început la Capela Sf. Pantelimon a așezământului, unde Părintele Ștefan Constandache, Protopop de Brăila, și clerici din protopopiat au oficiat Sfânta Liturghie. După slujbă, în Sala de conferințe Sf. Ioan Evanghelistul a așezământului a avut loc conferința, la care au participat Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, preoți din Protopopiatul Brăila, preoți pensionari, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, elevi implicați în activitatea misionară a parohiilor. Biserica Buna Vestire din Brăila, ctitorită de Episcopul Melchisedec Ștefănescu, se află în proces de reabilitare. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos Ierarhul a vorbit despre personalitatea Episcopului Melchisedec Ștefănescu, amintind că acesta a înființat Seminarul Teologic de la Ismail și a sfințit Biserica Buna Vestire din Brăila, aflată din 2018 într-un amplu proces de reabilitare și consolidare. IPS CAsian a vizitat joi, 16 februarie 2023, Biserica Buna Vestire din Brăila, ctitorită de Episcopul Melchisedec Ștefănescu. Sfântul lăcaș se află în proces de reabilitare. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos Conferința lunară a Protopopiatului Brăila s-a încheiat cu discuții despre slujirea preoțească, activitatea didactică și catehizarea tinerilor și cu vizionarea unui film retrospectiv dedicat evenimentelor bisericești din anul 2022 în eparhie. În 15 februarie 2023 s-au împlinit 200 de ani de la nașterea Episcopului Melchisedec Ștefănescu, neobosit promotor al Unirii Principatelor și al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Ierarhul a avut o contribuție importantă la întocmirea Legii Organice din 1872, prin care s-a constituit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și la demersurile de dobândire a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 496, Ultimul acces: 2026-07-25 06:11:21
|
Timp total: 0.09s...
[1]:1