Descifrarea misterului Bibliei la seminarul clujean[2023-03-31]foto: EparhiaClujGherla.roÎn virtutea bunei colaborări dintre Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză, respectiv Seminarul Sf. Ioan Evanghelistul, în luna martie a fost organizată pentru seminariștii clujeni rularea programului video-catehetic Descifrarea misterului Bibliei, cu Jeff Cavins, biblistul american care a dezvoltat seria The Great Adventure (Marea Aventură) și a patentat Cronologia biblică cu 12 perioade codificate color. Seria The Great Adventure, din care face parte Descifrarea misterului Bibliei, a adus mai aproape de Scriptură numeroși catolici americani, programul putând fi comandat cu subtitrare în limba română în varianta online de pe AscensionPress.com. Programul de opt sesiuni s-a desfășurat în 5 seri de joi, plus o zi de sâmbătă (cu 3 sesiuni), purtând participanții prin cele 12 perioade ale istoriei mântuirii prin intermediul a 14 cărți narative din Biblie. Fiecare moment de vizionare a fost urmat de discuții, facilitate de membri ai Biroului pentru Evanghelizare și Cateheză și sprijinite de pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului, de altfel specializat pe biblic. Seminariștii au avut astfel ocazia aprofundării evenimentelor biblice de bază și a firului roșu al narațiunii biblice, fructificând cheile pe care Jeff Cavins le-a oferit de-a lungul întregului program. S-a văzut în mod repetat importanța tipologiei biblice, și astfel a Vechiului Testament, fără de care Cristos nu poate fi cu adevărat înțeles. A fost al șaptelea program video-catehetic rulat la seminarul clujean. Primul a fost organizat în 2017, Altaration, la cererea pr. Ioan Călin Bot, pe atunci rectorul seminarului, iar astăzi Episcop, Administrator al Eparhiei de Lugoj. Mai apoi, în colaborare cu pr. Marius Furtună, au fost organizate programele: TU. Teologia trupului (10 sesiuni, în 2019); Iertat (3 sesiuni, în 2019); Căutarea (7 sesiuni, în 2021); Euharistia (10 sesiuni, în 2022); și, cel mai recent, Liturghia (6 sesiuni, în 2022). Colaborarea va fi reluată din toamnă, cu un nou program video-catehetic. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 350, Ultimul acces: 2026-07-28 00:03:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1