Sfântul Ierarh Iacob Putneanul va fi sărbătorit la Mănăstirea Putna: Program[2023-05-11]de Iustin GheorgheSfântul Iacob Putneanul va fi cinstit în perioada 13-14 mai, la Mănăstirea Putna, așezământul monahal unde s-a format duhovnicește Mitropolitul Moldovei canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2016. Sfântul Iacob Putneanul a fost canonizat cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, în anul 2016. Programul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul: Sâmbătă, 13 mai 2023 09.00 Aducerea spre închinare a sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii în pridvorul bisericii voievodale 18.00 Priveghere la pomenirea Sf. Ier. Iacob Putneanul Duminică, 14 mai 2023 07.00 Acatistul Sf. Ier. Iacob Putneanul 08.30 Sfânta Liturghie arhierească Luni, 15 mai 2023 19.00 Ducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul în Paraclisul mănăstirii La Sfânta Liturghie va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Slujba privegherii și Sfânta Liturghie vor fi transmise video în direct, pe canalul de youtube al mănăstirii și pe pagina de facebook. Sfântul Ierarh Iacob Putneanul a fost mitropolit al Moldovei între anii 1750-1760. El și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii, luminării poporului prin școală și tipar, apărării celor nedreptățiți și povățuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept păstorul celor săraci și smeriți, care a dus o viață de Sfânt. În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalți ierarhi ai țării, pentru eliminarea unor forme de asuprire (desființarea veciniei în 1749) și a unor biruri împovărătoare (desființarea vădrăritului în 1756), în primul rând a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii țării să nu revină asupra acestora. A mustrat adesea pe unii conducători din acei ani, din pricina cărora, în cele din urmă, a fost silit să-și lase scaunul mitropolitan în anul 1760, nevrând să îngăduie impunerea din nou a dărilor împovărătoare. Petrecând ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Sfântul Iacob a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește și material. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veșnice. S-a născut la data de 20 ianuarie 1719 și a trecut la cele veșnice la data de 15 mai 1778. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 313, Ultimul acces: 2026-07-29 22:03:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1