O organizaţie parohială a oferit daruri pentru sute de copii din eparhia Buzăului şi Vrancei[2024-01-03]de Iustin GheorgheAsociaţia „Buna Vestire” din Banu a organizat, în perioada 27 noiembrie – 22 decembrie 2023, Campania filantropică „Dăruieşte un zâmbet pentru un copil”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Buzău. Acţiunea a presupus colectarea unor daruri de Crăciun de la elevii mai multor şcoli partenere, fiind distribuite către aproximativ 400 de copii din familii buzoiene şi vrâncene cu posibilităţi materiale reduse din diferite parohii. Darurile oferite au constat în rechizite, haine, alimente neperisabile şi produse de igienă. „Asociaţia ce funcţionează pe lângă Parohia Banu din municipiul Buzău a desfăşurat numeroase proiecte de ajutorare a persoanelor vârstnice şi neputincioase, prin distribuirea de alimente neperisabile, iar din anul 2018, proiectele au fost diversificate, având în atenţie mai ales copiii”, a transmis pr. Ionuţ-Radu Vintilă, preşedinte al Asociaţiei „Buna Vestire”, pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 386, Ultimul acces: 2026-06-24 18:59:48
|
Timp total: 0.18s...
[]:1