Bilanţ 2023: Voluntarii Catedralei Naţionale au ajutat 3200 de persoane, mai ales prin campania Sănătate pentru Sate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Bilanţ 2023: Voluntarii Catedralei Naţionale au ajutat 3200 de persoane, mai ales prin campania Sănătate pentru Sate

[2024-01-03]
de Ştefana Totorcea

Voluntarii Catedralei Naţionale au desfăşurat anul trecut cinci campanii, prin care au sprijinit peste 3200 de persoane din întreaga ţară. Cei mai mulţi beneficiari au fost cei ai Campaniei „Sănătate pentru Sate”, care a oferit servicii medicale gratuite în comunităţi defavorizate.
„Deşi iniţial a fost concepută pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile din mediul rural, de la sat, această campanie şi-a demonstrat necesitatea şi în mediul urban, în oraşele mici, unde, din păcate, medicii specialişti sunt întâlniţi din ce în ce mai greu”, a explicat, pentru Trinitas TV, Dănuţ Prună, coordonatorul Voluntarilor Catedralei Naţionale.
„Anul acesta am reuşit să ajungem cu Campania «Sănătate pentru Sate» în opt judeţe ale ţării, am reuşit să mergem în 24 de localităţi, în ajutorul persoanelor care aveau nevoie de sprijin din sfera medicală.”
La sfârşitul anului, bilanţul campaniei a fost de 2685 de beneficiari care au avut acces gratuit la investigaţii medicale complexe şi consultaţii oferite gratuit de medici specialişti.
„Au fost medici specialişti cu diferite specialităţi. Aş menţiona printre acestea specialităţile Cardiologie, Gastro-Enterologie, Diabet şi boli de nutriţie, Reumatologie, Urologie, Dermatologie”, a explciat Dănuţ Prună.
Campania „Sănătate pentru Sate” a fost iniţiată în septembrie 2015, ca urmare a încheierii unui protocol între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, şi are ca obiective reducerea riscului de îmbolnăvire şi creşterea calităţii vieţii, în special în zonele rurale. Din 2016 şi până în prezent, s-au desfăşurat 74 de astfel de acţiuni în România şi Republica Moldova.
În 2023, pe lângă investigaţiile şi consultaţiile medicale gratuite, Voluntarii Catedralei Naţionale au mai ajutat persoanele vulnerabile social cu alimente, haine, rechizite, produse de igienă şi lemne de foc.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 395, Ultimul acces: 2026-06-25 01:20:26