Îndemnul Patriarhului Daniel în noaptea dintre ani: Să cultivăm pacea, să preţuim sănătatea![2024-01-01]de Sorin IoniţePreafericitul Părinte Patriarh Daniel a întâmpinat Noul An civil în rugăciune la Catedrala Patriarhală. Preafericirea Sa le-a vorbit credincioşilor despre valoarea timpului, le-a aminitit că anul viitor va fi dedicat pastoraţiei bolnavilor şi i-a îndemnat să cultive pacea şi să preţuiască sănătatea. „Anul nou în care am intrat este un nou dar pe care-l primim de la Dumnezeu. De aceea, mai ales acum, la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului pentru viaţa oamenilor”, a spus Preafericirea Sa, amintind că, în acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur întreba: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia, dacă nu ne folosim de ea, ca să o câştigăm pe cea viitoare?”. „În fiecare an adâncim duhovniceşte, teologic şi faptic, una dintre temele pe care Biserica le consideră prioritare în pastoraţie. Dacă anul trecut – 2023 – în centrul preocupărilor noastre misionare şi cultural-sociale a fost pastoraţia persoanelor vârstnice, este firesc ca anul acesta să extindem lucrarea noastră pastorală intensificând, prin cuvânt şi faptă pastoraţia şi îngrijirea bolnavilor”, a spus Părintele Patriarh. „De asemenea, să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune şi să ne rugăm pentru pacea între popoare în aceste vremuri tulburate de conflicte armate. Să preţuim darul sănătăţii şi să arătăm multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri”, a îndemnat Patriarhul Daniel. „Să ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze cununa anului în care am intrat, să dăruiască poporului român din ţară, din vecinătatea graniţelor şi din diaspora română credinţă puternică, pace şi bucurie, sănătate şi mult ajutor în toată fapta bună spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. La mulţi şi binecuvântaţi ani!”, a încheiat Preafericirea Sa. Vezi cuvântul integral rostit de Patriarhul României în noaptea dintre ani. La final, credincioşii au primit iconiţe cu reprezentarea Sfântului Vasile cel Mare şi Calendarul creştin-ortodox pe anul 2024. La slujbă a participat Secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 986, Ultimul acces: 2026-06-24 23:11:31
|
Timp total: 0.05s...
[]:1