Mitropolitul Serafim şi-a cinstit ocrotitorul, îndemnându-i pe clerici şi credincioşi la asumarea credinţei[2024-01-03]de Ştefana TotorceaMitropolitul Serafim şi-a cinstit marţi ocrotitorul duhovnicesc la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, avându-i alături pe ceilalţi doi ierarhi ai Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: Episcopul Macarie al Europei de Nord şi Episcopul Vicar Sofian Braşoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Macarie a vorbit despre câteva din minunile petrecute în viaţa Sfântului Serafim de Sarov, cuviosul cu chip strălucitor, care a rămas în Tradiţia Bisericii cu expresia „scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt” şi cu salutul „Hristos a înviat, bucuria mea!” La încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Sofian Braşoveanul i-a urat Mitropolitului Germaniei, în numele tuturor celor prezenţi, multă sănătate, ocrotire şi ajutor de la Sf. Serafim, bucuria de a-i bucura pe cât mai mulţi oameni şi puterea de a răspândi lumii lumina Domnului Iisus Hristos. La rândul său, Părintele Mitropolit Serafim le-a mulţumit tuturor pentru dragostea exprimată prin participarea numeroasă la sfânta slujbă şi i-a îndemnat pe clerici şi credincioşi la asumarea autentică a credinţei ortodoxe în viaţa de zi cu zi. Mitropolitul Serafim şi-a cinstit marţi, 2 ianuarie 2024, ocrotitorul, pe Sf. Serafim de Sarov, la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg. Foto: Mitropolia Germaniei Chiar dacă adeseori creştinilor de azi le este greu să se ridice la înălţimea idealurilor Sfintelor Scripturi, totuşi modele de urmat în viaţa duhovnicească, precum Sfântul Serafim de Sarov, atestă posibilitatea reală a urcuşului duhovnicesc la care sunt chemaţi toţi cei care au devenit, prin Taina Botezului, membri ai Bisericii lui Hristos. Toţi cei prezenţi au fost invitaţi să se bucure de agapa pregătită în sala parohială de maicile Mănăstirii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Centrul Eparhial şi de credincioşi ai parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Nürnberg. Ulterior, cei trei ierarhi au participat la prima şedinţă a Sinodului Mitropolitan din anul 2024, prezidată de Mitropolitul Serafim, la care s-au discutat, pe lângă probleme de ordin administrativ, şi idei de impulsionare a vieţii duhovniceşti în parohiile româneşti prin cateheză, activităţi cu tinerii, cursuri de pastoraţie şi duhovnicie pentru clerici şi altele asemenea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 368, Ultimul acces: 2026-06-24 16:54:45
|
Timp total: 0.05s...
[]:1