Papa Francisc: Botezul ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Papa Francisc: Botezul ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu

[2024-01-07]
foto: Vatican Media
Botezarea de către Sf. Ioan Botezătorul a lui Isus în Iordan „pe de o parte ne revelează că Isus este Fiul lui Dumnezeu”, iar „pe de altă parte ne vorbeşte despre Botezul nostru, care ne-a făcut la rândul nostru fii ai lui Dumnezeu, pentru că Botezul ne face fii ai lui Dumnezeu”. Afirmaţiile au fost făcute de Papa Francisc astăzi, la întâlnirea cu credincioşii pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”. Redăm alocuţiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi, celebrăm Botezul Domnului (cf. Mc 1,7-11). El are loc la râul Iordan, unde Ioan – numit pentru aceasta „Botezătorul” – săvârşeşte un rit de purificare, care exprimă angajarea de a părăsi păcatul şi de a se converti. Poporul merge ca să fie botezat cu umilinţă, cu sinceritate şi, cum spune liturgia, „cu sufletul şi picioarele goale”, şi merge şi Isus acolo, inaugurându-şi activitatea: arată astfel că vrea să fie aproape de cei păcătoşi, că a venit pentru ei, pentru noi toţi care suntem păcătoşi.
Şi chiar în acea zi se întâmplă câteva fapte extraordinare. Ioan Botezătorul spune ceva neobişnuit, recunoscând public în Isus, aparent egal cu toţi ceilalţi, unul „mai puternic” (v. 7) decât el, care „va boteza în Duh Sfânt” (v. 8). Apoi se deschid cerurile, Duhul Sfânt coboară asupra lui Isus ca un porumbel (cf. v. 10) şi de sus glasul Tatălui proclamă: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea” (v. 11). Toate acestea, dacă pe de o parte ne revelează că Isus este Fiul lui Dumnezeu, pe de altă parte ne vorbesc despre Botezul nostru, care ne-a făcut la rândul nostru fii ai lui Dumnezeu, pentru că Botezul ne face fii ai lui Dumnezeu.
Botezul este Dumnezeu care vine în noi, purifică, vindecă inima noastră, ne face fii ai Săi pentru totdeauna, popor al Său, familie a Sa, moştenitori ai paradisului (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1279). Şi Dumnezeu devine intim nouă şi nu mai pleacă. Pentru aceasta este important să ne amintim de ziua Botezului, precum şi să cunoaştem data sa. Eu vă întreb pe voi toţi – fiecare să se gândească: „Eu îmi amintesc data Botezului meu?” Dacă nu ţi-o aminteşti, când te vei întoarce acasă, întreabă despre aceasta pentru a nu o mai uita, pentru că este o nouă aniversare a zilei de naştere, deoarece cu Botezul te-ai născut la viaţa harului. Să îi mulţumim Domnului pentru Botez. De asemenea, să îi mulţumim pentru părinţii care ne-au dus la izvor, pentru cel care ne-a administrat Sacramentul, pentru naş, pentru naşă, pentru comunitatea în care l-am primit. A sărbători propriul Botez: este o nouă aniversare a zilei de naştere.
Şi putem să ne întrebăm: Eu sunt conştient de darul imens pe care îl port în mine prin Botez? Recunosc, în viaţa mea, lumina prezenţei lui Dumnezeu, care mă vede ca fiul Său iubit, ca fiica Sa iubită? Şi acum, în amintirea Botezului nostru, să primim prezenţa lui Dumnezeu în noi. Putem să facem aceasta cu semnul crucii, care trasează în noi amintirea harului lui Dumnezeu, care ne iubeşte şi doreşte să stea cu noi. Acel semn al crucii care ne aminteşte aceasta. Să îl facem împreună: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi nu uitaţi data Botezului care este o aniversare a zilei de naştere. Maria, templu al Duhului, să ne ajute să celebrăm şi să primim minunăţiile pe care Dumnezeu le face în noi.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori!
În sărbătoarea de astăzi a Botezului Domnului, am botezat câţiva nou-născuţi. Să ne rugăm pentru ei şi pentru familiile lor. Extind această rugăciune la toţi copiii care în aceste zile primesc Sfântul Botez. Astăzi, comunităţile ecleziale din Orient care urmează calendarul iulian celebrează Sfântul Crăciun. În spirit de fraternitate bucuroasă, urez ca naşterea Domnului Isus să le umple de lumină, de caritate şi de pace.
Vă invit să vă uniţi cu rugăciunea mea pentru eliberarea, fără condiţii, a tuturor persoanelor sechestrate actualmente în Columbia. Acest gest, care este o datorie în faţa lui Dumnezeu, va favoriza şi un climat de reconciliere şi de pace în ţară. Sunt foarte aproape de populaţiile din Republica Democrată Congo lovite în zilele trecute de inundaţii. Şi vă rog să continuăm să ne rugăm pentru pace; pentru pace în Ucraina, în Palestina, în Israel şi în lumea întreagă.
Şi vă salut pe voi toţi, pelerini care provin din Italia şi din atâtea părţi ale lumii, îndeosebi tinerii din parohia „Preasfântul Răstignit” din Roma, grupul Scout Milano 35 şi asociaţia „Totus tuus” din Potenza. Urez tuturor o sărbătoare frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 345, Ultimul acces: 2026-06-25 02:59:16