Prin stăruinţă şi pocăinţă devenim moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, a explicat PS Ieronim[2024-01-06]de Andrei UrsuleanDe sărbătoarea Bobotezei, Preasfinţitul Părinte Ieronim a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Vârşeţ, Serbia. „Botezul Domnului sfinţeşte firea apelor, astfel încât toţi cei care au primit Botezul în numele Mântuitorului, prin apă şi prin Duh, devin, prin străduinţă şi pocăinţă, moştenitori ai Împărăţiei cerurilor”, a explicat la finalul slujbei Episcopul Daciei Felix. Ierarhul le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa Botezului Domnului ca eveniment istoric şi, mai ales, ca sărbătoare a arătării în lume a Preasfintei Treimi. „Mântuitorul se botează în râul Iordan, de la prorocul Ioan Botezătorul, acest moment fiind cea dintâi arătare sau descoperire (Teofanie) a Sfintei Treimi în Noul Testament. Sfinţii Părinţi, în special Sfântul Ioan Gură de Aur şi Fericitul Ieronim, învaţă faptul că Epifania Sfintei Treimi s-a întâmplat la Botezul Domului şi nu la Naşterea Sa pentru că era necesar ca Mântuitorul să fie mai întâi cunoscut sau ştiut de lume”. Până la Botez, explică PS Ieronim, „Hristos nu era cunoscut de oameni, deşi trăia în mijlocul lor. Nici măcar Sfântul Ioan Botezătorul nu-L cunoştea, mărturie în acest sens oferindu-ne Sfânta Evanghelie: «Eu botez cu apă», zice Sfântul Ioan Botezătorul, «dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei» (Ioan 1, 26-27)”. De asemenea, Episcopul Daciei Felix a subliniat faptul că sărbătoarea descoperă oamenilor puterea Harului lui Dumnezeu, care ne însoţeşte în viaţă de la botez. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 388, Ultimul acces: 2026-06-24 22:34:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1