IPS Irineu: Urmăm viaţa pilduitoare a Mântuitorului atunci când facem din Evanghelia scrisă o Evanghelie trăită[2024-01-06]de Andrei UrsuleanÎnaltpreasfinţitul Părinte Irineu a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. „Urmăm viaţa pilduitoare a Mântuitorului atunci când facem din Evanghelia scrisă o Evanghelie trăită”, a spus ierarhul la finalul slujbei Aghesmei Mari. Programul liturgic al sărbătorii a început vineri, cu slujba Pavecerniţei mari cu Litie oficiată de Arhiepiscopul Alba Iuliei, urmată de o cuvântare duhovnicească. „Noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos avem chemarea să trăim aşa cum ne-a învăţat El”, a afirmat Părintele Arhiepiscop Irineu. Vom reuşi să facem aceasta, a explicat ierarhul, „dacă prin efort propriu mergem pe calea strâmtă a jertfei şi dacă ne investim timpul nostru şi energiile noastre pentru a ne impropria virtuţile Mântuitorului nostru, Bărbatul desăvârşit”. „Purtarea cu vrednicie a numelui lui Hristos presupune modelarea noastră prin har după chipul Său sublim. Noi urmăm viaţa pilduitoare a Mântuitorului nostru atunci când facem din Evanghelia scrisă o Evanghelie trăită. Dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel, vă zic tuturor: «Dacă prin botez aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu»”, a adăugat la final Arhiepiscopul Alba Iuliei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 320, Ultimul acces: 2026-06-25 00:15:36
|
Timp total: 0.18s...
[]:1