Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon a serbat cu rugăciune împlinirea vârstei de 80 de ani[2024-01-05]de Ştefana TotorceaO slujbă de Te Deum a fost oficiată vineri, la Paraclisul Reşedinţei eparhiale Kretzulescu din Târgovişte, în cinstea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, care a împlinit 80 de ani. La eveniment au luat parte membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, părinţii protopopi, conducerea Facultăţii de Teologie şi a Seminarului Teologic din Târgovişte, membrii Consiliului Eparhial, parlamentari, conducerea Universităţii „Valahia” din localitate. Au mai fost prezenţi oficiali judeţeni şi locali, printre care Corneliu Ştefan, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgovişte, şi Claudia Gilia, Prefectul Judeţului Dâmboviţa. Părintele Ionuţ Ghibanu, Vicar eparhial, a citit mesajului adresat de Părintele Patriarh Daniel cu această ocazie. „Aţi lucrat cu timp şi fără timp, unind viaţa spirituală cu slujirea socială, dar şi pacea între culte cu dragostea de ţară”, i-a transmis Patriarhul României. Viaţa ca dar de sus Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon a a vorbit despre marele dar al vieţii, consecinţă a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, toţi, care avem datoria de a-l fructifica prin daruri unii pentru alţii şi de a lucra pentru binele celui de lângă noi. Iubirea de aproapele, chiar şi faţă de duşman, rezumă cel mai bine frumuseţea revoluţiei spirituale aduse de Hristos în lume şi ea stă la baza civilizaţiei creştine a iubirii, inaugurată de Biserică, a spu Înaltpreasfinţia Sa. De altfel, ideologiile prezentului, lipsa de dăruire şi de iubire creează toate marile probleme ale lumii noastre, dar la care valorile creştine oferă soluţii şi necesara vindecare prin intermediul misiunii ecleziale. Timpul ne este oferit de Dumnezeu pentru a reflecta, cu dăruire şi intensitate, iubirea şi milostivirea Lui, aprofundând solidaritatea şi comuniunea dintre oameni, spre mereu mai binele nostru şi al lumii. La final, Înaltpreasfinţia Sa a oferit o recepţie în Aula „Sf. Voievod Neagoe Basarab” a Reşedinţei Eparhiale. Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, deţine titlul de Mitropolit onorific şi funcţia de Exarh patriarhal. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 343, Ultimul acces: 2026-06-24 17:40:47
|
Timp total: 0.04s...
[]:1