Mitropolitul Ardealului l-a prohodit pe Părintele Vasile Bîrsan, misionar pe pământ românesc şi american - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Mitropolitul Ardealului l-a prohodit pe Părintele Vasile Bîrsan, misionar pe pământ românesc şi american

[2024-01-05]
de Iustin Gheorghe

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat joi slujba de înmormântare a părintelui misionar Vasile Bârsan, în Biserica „Sfântul Nicolae”, din municipiul Făgăraş.
La eveniment au participat pr. Iulian David, protopop de Făgăraş şi pr. Lucian Vasile Bîrsan, fiul părintelui.
Înaltpreasfinţia Sa a spus că „în viaţa aceasta nu există clipă de odihnă, încercăm să ne odihnim pentru ca să ne refacem puterile şi ne simţim de fiecare dată tot mai neputincioşi dacă însă avem încredere în Dumnezeu. El a rânduit cu fiecare dintre noi un plan de împlinit şi când constată că firul vieţii s-a terminat, ne cheamă la El”.
„Aţi auzit în parohiile unde a fost că a lăsat urmă de fiecare dată dar mai presus de toate, şi iată, în această biserică a slujit mult şi cu părinţi vrednici. A plecat apoi dincolo, unde nu s-a regăsit, n-a spus nimănui nimic dar iată dovada că l-a învrednicit Dumnezeu să şi împlinească dorinţa să revină acasă şi să revină într-un mod cu totul providenţial”, a spus ierarhul.
Părintele Vasile Bîrsan
A fost absolvent al Seminarului Teologic din Cluj Napoca şi al Institutului de Grad Universitar din Sibiu.
Părintele Vasile şi-a urmat chemarea vocaţiei preoţeşti slujind în parohia Cergăul Mic, judeţul Alba (1966-1971) apoi în parohia Dejani (1971-1975) iar din 1975 până în 2002 la Biserica Brâncovenească din Făgăraş.
În anul 2002 a plecat în Statele Unite ale Americii unde a păstorit credincioşii Bisericii „Sf. Apostol Andrei” din Pittsburgh, Pennsylvania, până în 2017 când s-a pensionat din motive medicale.
A trecut la cele veşnice luni, 1 ianuarie 2024, în ziua prăznurii Sf. Vasile cel Mare

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 365, Ultimul acces: 2026-06-24 19:49:44