Episcopul Caransebeşului s-a rugat pentru predecesorii săi de sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Episcopul Caransebeşului s-a rugat pentru predecesorii săi de sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul

[2024-01-09]
de Iustin Gheorghe

Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat sâmbătă slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia hramului Bisericii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, din municipiul Caransebeş.
Ierarhul a săvârşit o slujbă de pomenire pentru episcopii Caransebeşului trecuţi la Domnul, cât şi ctitorii şi preoţii bisericii, înmomântaţi în Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”.
Preasfinţia Sa a spus că „ne-am gândit ca la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, la început de an civil, să revenim în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din această comunitate euharistică şi să ne rugăm pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru sănătate sufletească şi trupească şi pentru o stare permanentă de pocăinţă”.
„Aşadar, la început de an civil, să reflectăm şi noi la acest îndemn şi să ne pocăim în fiecare zi, în fiecare ceas, pentru păcatele săvârşite, astfel încât să putem fi pregătiţi pentru marea trecere, să putem fi pregătiţi pentru întâlnirea cu Dreptul Judecător, pentru că la judecată vom fi întrebaţi, în primul rând, ce am făcut cu cel mai important talant pe care l-am primit şi anume viaţa, darul vieţii, am pierdut timpul sau am câştigat cu acest timp limitat eternitatea”, a adăugat Episcopul Caransebeşului.
Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş a fost ridicată între anii 1770-1780. Aceasta derulează mai multe proiecte sociale pentru copii şi bătrâni. De asemenea, are o rodnică şi strânsă colaborare cu unităţile şcolare şi preşcolare de pe raza ei, precum şi unitatea militară din Caransebeş.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 339, Ultimul acces: 2026-06-24 17:09:47