Sfântul Ioan Botezătorul şi-a călăuzit viaţa după poruncile dumnezeieşti, spune Arhiepiscopul Varsanufie[2024-01-08]de Alexandru Boboc„Printr-o autentică trăire, Sfântul Ioan Botezătorul şi-a călăuzit viaţa după poruncile dumnezeieşti, iar prin smerenie a devenit candelă aprinsă de lumina harului lui Dumnezeu”, a evidenţiat IPS Varsanufie în predica rostită la hramul unei biserici din Râmnicu-Vâlcea. Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu-Vâlcea. „Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul a fost luminată de o credinţă puternică şi statornică, de o conştiinţă profetică şi jertfă misionară, prin care Dumnezeu S-a preaslăvit prin el înaintea lumii, căci a făcut întru toate voia Tatălui ceresc (Matei 7, 21-23)”, a explicat Arhiepiscopul Râmnicului în predica rostită la Sfânta Liturghie. „Prin lucrarea sa a strălucit, cu adevărat, lumina adevărului, căci Sfântul Ioan Botezătorul era străin de tot lucrul rău şi grăia adevărul, lucra dreptatea şi umbla întru dreptate, strălucea prin neprihănire şi îşi împodobea sufletul cu înţelepciunea, cugetând cele de Sus şi luminând prin vieţuirea îngerească”. Înaltpreasfinţia Sa a remarcat că Sfântul Ioan Botezătorul „a propovăduit venirea Domnului pentru că poporul nu cunoştea voia lui Dumnezeu nici după ce El şi-a descoperit-o prin profeţi, în Vechiul Testament, şi încearcă să-i trezească pe cei care îi ascultau cuvântările din amorţirea patimilor, spre a lucra fapte de pocăinţă: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!»”. „Sfântul Ioan Botezătorul este model de rugăciune, de smerenie, de ascultare şi de împlinire a voii lui Dumnezeu, dar, mai ales, de cunoaştere a lui Dumnezeu ca Lumină a lumii, despre care a mărturisit, de altfel, în întreaga sa viaţă”, a concluzionat Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 381, Ultimul acces: 2026-06-24 20:13:48
|
Timp total: 0.19s...
[]:1