Hirotonire de diacon în Catedrala din Piaţa Cipariu[2024-01-08]foto: EparhiaClujGherla.roÎn 7 ianuarie 2023 – Duminica după Botezul Domnului şi sărbătoarea Sf. Profet Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Isus Cristos – Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, s-a aflat şi şi-a adus binecuvântarea şi rugăciunea în Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor sec. al XX-lea, sfânt locaş ce se înalţă în Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, semn al majestăţii lui Dumnezeu şi memorial al credinţei generaţiilor catacombelor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Rugându-se în ascuns, urmăriţi, persecutaţi sau mărturisindu-şi credinţa în închisori, martirii şi mărturisitorii greco-catolici au visat şi s-au rugat pentru această mare Catedrală la Cluj, care să se înalţe odată cu ieşirea Bisericii lor din mormântul în care a fost depusă de regimul ateu comunist. Parohia „Sf. Iosif” din cart. Andrei Mureşanu – alături de alte asociaţii şi structuri ale Bisericii – dă viaţă acestui edificiu, desfăşurându-şi programul liturgic în capela „Sf. Iosif” din incinta Catedralei, încă din 2007, anul sfinţirii acestei capele. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată aici, în prezenţa credincioşilor şi a preoţilor care slujesc în capelă: pr. Mircea Marţian, paroh şi protopop de Cluj, pr. Florin Isac şi pr. Vlad Pupăză, vicari parohiali, pr. Vasile Goje, asistent spiritual şi pr. Marcelin Rotaru de la Seminarul Teologic eparhial (preotul care oficiază Sf. Liturghie în rit latin). La masa Sfântului Altar au mai concelebrat pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Traian Radu Coste-Deak, vicar judecătoresc, pr. Marius Furtună, rector al Seminarului Teologic eparhial, pr. Ioan Mătieş, din parohia Iris, preşedinte al Asociaţiei Uniunea Creştină, pr. Mihai Groza, specializat în pastoraţia familiei. Au ajutat la celebrare dc. Lucian Ovidiu Marişca, cancelar eparhial, ipodiaconi, studenţi seminarişti, precum şi copii şi tineri din cadrul parohiei. Răspunsurile liturgice le-au dat coriştii Corului „Adoremus” al capelei, dirijat de prof. Ana-Maria Mureşan. Au mai participat la celebrare, persoane consacrate – între care Maica Veridiana, superioara provincială a Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, sr. Ştefania din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, membri ai Asociaţiei Puncte Inimă, ai Asociaţiei Tineretului Român Unit (ASTRU-Cluj), ai altor asociaţii ale Eparhiei. În cadrul celebrării arhiereşti, ipodiaconul Romulus Duţu Iuşan a primit hirotonirea diaconală, prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Claudiu. Noul diacon a fost prezentat de către pr. rector Marius Furtună: născut în 1975, la Cluj-Napoca, căsătorit cu Antonela Ramona Vădan şi având doi copii, a fost hirotesit lector în 2021 şi subdiacon în 2022. După ce a urmat cursurile prescrise de Filosofie şi Teologie, obţinând, în 2023, diploma de licenţă în Teologie Pastorală la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Cluj, fiind, din 2023, masterand în cadrul Masteratului de Teologie Biblică la aceeaşi Facultate; după ce a parcurs etapele formării umane, intelectuale, spirituale şi liturgice în cadrul Seminarului Teologic Eparhial din 2019, constatându-se îndeplinirea tuturor cerinţelor canonice, se prezintă pentru primirea cinstitei trepte a diaconatului, prin punerea mâinilor de către Episcopul nostru, Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop.” Pr. rector a încheiat cu o invocaţie: „Dumnezeu-Unul în Preasfânta Treime să îşi reverse binecuvântarea şi bogăţia harurilor Sale, asupra celui care va deveni diacon şi să îi însoţească paşii pe calea slujirii prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Sfântului Ioan Botezătorul, a Fericitului arhiereu Iuliu, a Fericiţilor arhierei martiri ai Bisericii noastre, a tuturor Sfinţilor şi a rugăciunilor noastre. Amin.” În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa Claudiu a prezentat semnificaţia sărbătorii – care include de fapt două motive de sărbătoare – fiind Duminica după Botezul Domnului şi totodată sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, a evidenţiat faptul că lecturile liturgice, (Mt 4,12-17, ale duminicii, şi In 1,29-34, a Sf. Ioan) „ne vorbesc despre felul în care Dumnezeu rânduieşte pentru lume şi pentru fiecare dintre noi un plan, un proiect bine stabilit”. Iar pentru împlinirea acestui plan, aşa cum relevă Sf. Ioan Botezătorul – care mărturiseşte un aspect ce nu apare redat explicit de Evanghelii, el spune că îl recunoaşte pe Isus pentru că „Cel ce m-a trimis să botez cu apă Acela mi-a zis…” – aşadar, pe lângă planul exterior, vizibil, există şi „un plan al lui Dumnezeu pe care îl ştim doar noi, fiindcă este o legătură intimă de iubire între noi şi Dumnezeu… Deci, dincolo de ceea ce ştim despre Ioan Botezătorul, există o viaţă intimă cu Dumnezeu, în care Dumnezeu vorbeşte şi el ascultă, şi aşa este şi pentru fiecare dintre noi şi suntem chemaţi să descoperim la lumina Evangheliei această taină… să ne aducem aminte că suntem pe o cale împreună cu Isus şi Isus ne revelează încontinuu planul pe care îl are pentru noi.” Ierarhul s-a oprit la însemnătatea Botezului lui Isus, reamintind noul început la care cheamă Dumnezeu fiecare creştin prin propriul Botez – „acel moment în care Dumnezeu ne-a îmbrăcat în dragostea Lui” – evidenţiind misiunea fiecăruia în faţa acestui mare dar, arătând că suntem datori să preţuim, să primim darul lui Dumnezeu. Şi aici este invitaţia la convertire din prima lectură evanghelică, invitaţie „la schimbare, fiindcă Împărăţia Cerurilor «s-a apropiat», sau «este în mijlocul vostru»„. Aşadar, a spus Ierarhul, „suntem cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor, dar trebuie să ne punem pe cale, să mergem pe calea indicată de Isus”. Ioan Botezătorul este un model, exemplul său oferă un mod de a-l urma pe Isus. Preasfinţia Sa Claudiu s-a oprit şi la hirotonirea de diacon din cadrul celebrării, şi care, „ca orice altă hirotonire sau intrare mai profundă în Împărăţia Cerurilor ne vorbeşte din nou şi despre noi. Astăzi prietenul şi fratele nostru Romulus, prin mila lui Dumnezeu, va deveni diacon şi a fi diacon înseamnă să slujeşti. Şi din acest punct de vedere toţi intrăm în această zonă a diaconiei fiindcă ne slujim unii pe alţii”. A arătat că fiecare om are o chemare, o menire, însă nu toţi sunt chemaţi la o slujire vizibilă în Biserică – dar „cu siguranţă cu toţii suntem chemaţi să slujim lui Dumnezeu, Bisericii şi fraţilor în felul nostru”. După Sfânta Liturghie, pr. Mircea Marţian a adresat mulţumiri, invitând şi la un moment de bilanţ la încheierea marilor sărbători: „să ne amintim dacă l-am lăsat pe Dumnezeu să ne facă asemenea Lui, dacă suntem fii ai lui Dumnezeu şi fraţi şi surori între noi”. Şi, a adus mulţumiri celor prin care a lucrat Dumnezeu în această zi de mare sărbătoare: Preasfinţiei Sale Claudiu, pr. Vasile Tofană, Vicar general, a exprimat recunoştinţă preoţilor, diaconilor – un gând special adresând noului diacon Romulus, căruia i-a urat bun venit în clerul Eparhiei de Cluj-Gherla. A mulţumit de asemenea celor implicaţi în procesul educativ-formativ, pentru că „această hirotonire este rodul muncii lor, prin hotărârea Preasfinţitului Claudiu”. A adresat mulţumiri Ioanei Rusu, coordonatoare a Cercului parohial de pictură, „cea care dă culoare zilei de azi prin expoziţia de icoane pe sticlă” din holul Catedralei. A adresat mulţumiri consilierilor parohiali, Reuniunii Mariane, responsabililor laici care conduc diferite grupuri parohiale catehetice şi extra-catehetice. A mulţumit corului, care „mereu ne înalţă spre Cer”, precum şi studenţilor seminarişti, tinerilor, copilaşilor implicaţi în slujire la Altar, celor care s-au preocupat de organizarea evenimentului – în mod particular familiei noului diacon – şi tuturor credincioşilor. A urmat vernisajul expoziţiei de pictură pe sticlă realizată de copii şi tineri din Cercul de artă parohial „Virgil Fulicea”. Toţi cei care au participat la realizarea icoanelor din expoziţie au fost felicitaţi şi chemaţi să se prezinte, să îşi prezinte fiecare lucrarea. Dar, mai înainte, Preasfinţia Sa Claudiu a binecuvântat creaţia artiştilor – primind şi o icoană în dar din partea lor – iar câteva cuvinte despre ceea ce a condus la acest moment a rostit Ioana Rusu, coordonatoarea cercului de artă. A amintit vechimea icoanelor pe sticlă (mai bine de 300 de ani), misiunea acestor icoane – „aceea de a-l aduce pe Dumnezeu iniţial în casele ţăranilor şi în prezent în casele noastre”; a vorbit şi despre puterea mesajului pe care icoanele îl transmit prin caracteristici precum: simplitatea, naivitatea, intensitatea cromatică – „toate fiind prezente în icoanele realizate şi expuse aici” – şi s-a oprit şi la tehnica realizării acestor icoane. Foarte frumos, a spus: „Icoanele pe sticlă reprezintă ferestre spre cer şi au o fărâmă din sufletul celor care realizează aceste icoane”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 367, Ultimul acces: 2026-06-25 01:41:35
|
Timp total: 0.1s...
[]:1