Muzeul Mitropoliei Banatului este prezentat într-un documentar realizat de Agerpres - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Muzeul Mitropoliei Banatului este prezentat într-un documentar realizat de Agerpres

[2024-01-10]
de Ştefana Totorcea

Agenţia Naţională de Presă Agerpres a realizat un film documentar despre Muzeul de Artă Bisericească Veche de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Muzeul are în patrimoniu aproape 1.000 de piese, între care multe icoane pe lemn, pe sticlă şi pânză, obiecte de cult brodate, sculptate sau lucrate în metal, precum şi un important fond de carte veche religioasă.
Această colecţie reprezintă un „spaţiu cu mare încărcătură istorică şi culturală, un spaţiu al spiritualităţii culturale bănăţene”, declară monahia prof. dr. Nicoleta Ploşnea în filmul realizat de Agerpres.
Iisus Hristos Patocrator, icoană pe lemn, sec. XVIII, din colecţia Mitropoliei Banatului. Foto: Mitropolia Banatului
„Acest spaţiu este perceput de foarte multe ori de vizitatorii care ne trec pragul ca o catedrală a trecutului, care susţine atât de providenţial şi atât de puternic înţelegerea catedralei ca un simbol de unitate naţională, un simbol al istoriei, al culturii, al identităţii naţionale româneşti.”
Iniţiată în anul 1962 de Mitropolitul Nicolae Corneanu, colecţia a fost reorganizată pe principii ştiinţifice în 1971, iar în 2015 Mitropolitul Ioan Selejan a început restaurarea şi promovarea ei.
Maica Domnului cu Pruncul, icoană pe lemn, sec. XVIII, din colecţia Mitropoliei Banatului. Foto: Mitropolia Banatului
În prezent, muzeul deţine icoane pictate pe lemn şi sticlă din secolele XVII -XIX, manuscrise liturgice din secolele XIV – XVII şi cărţi bisericeşti din secolele XVII – XIX, „având ca finalitate integrarea în spiritualitatea contemporană a acestor mărturii cultural-artistice ale trecutului nostru”, explică monahia prof. dr. Nicoleta Ploşnea.
Oglindeşte identitatea naţională
Partea de Lapidariu include pietre funerare, stele funerare romane, cruci şi pietre voievodale de hotar.
„Aici aş aminti cele două cruci care sunt specifice Banatului, în care vedem cuprinse trei elemente: scrierea chirilică, inima şi trefla bizantină. Dacă inima este un element al influenţei artei apusene, alfabetul chirilic şi trefla bizantină sunt elemente specifice comunităţii rurale româneşti”, spune monahia prof. dr. Nicoleta Ploşnea.
Icoanele pe sticlă se încadrează în două categorii „pictate în Ardeal – la Nicula sau în alte centre de pictură transilvăneană – şi pictate în Banatul istoric, atribuite unor meşteri români” şi includ „referiri la viaţa reală şi la mediul înconjurător” al ţăranului român, mai explică monahia.
Carte bisericească din colecţia de artă veche a Mitropoliei Banatului. Foto: Mitropolia Banatului
Muzeul mai deţine şi o colecţie de obiecte liturgice şi una de carte veche.
„În colecţia muzeul se oglindeşte identitatea noastră naţională, cu reperele sale identitare cele mai importante: limba, cultura şi credinţa”, spune monahia prof. dr. Nicoleta Ploşnea.
„Muzeul de artă bisericească este, alături de Catedrala Mitropolitană din Timişoara, un obiectiv mult-căutat de vizitatori, atât din ţară, cât şi din străinătate, iubitori de artă sacră şi de frumosul spiritual.”

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 435, Ultimul acces: 2026-06-24 22:50:15