Episcopul Visarion şi preoţii din Tulcea s-au rugat pentru binecuvântarea lucrării pastoral-misionare în noul an[2024-01-12]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Visarion s-a întâlnit joi, la Centrul Eparhial Tulcea, cu preoţii consilieri eparhiali şi cu parohii din Municipiul Tulcea, pentru o rugăciune de mulţumire şi de binecuvântare a noului an. „A devenit o tradiţie ca, la început de an, sub lumina blândă şi binecuvântată a Botezului Domnului, să ne revedem, la Centrul Eparhial, cu preoţii din Municipiul Tulcea şi să-I aducem un prinos de mulţumire lui Dumnezeu printr-o scurtă rugăciune de mulţumire şi de binefacere pentru tot ceea ce ne-a hărăzit nouă, ca Centru Eparhial, şi clerului şi credincioşilor din eparhia noastră”, a declarat Episcopul Visarion pentru Trinitas TV. „Îl rugăm pe Dumnezeu ca, şi de astăzi înainte, să ne binecuvânteze cu al Său har şi a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască dragoste sinceră faţă de altarul străbun şi faţă de credincioşii noştri, pe care să-i păstorim cu dragoste, cu jertfelnicie, ca să simtă că suntem una în Trupul cel tainic al Domnului, care este Biserica lui cea una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.Au fost analizate activităţile din anul trecut şi discutate activităţile planificate pentru anul 2024.” După rugăciune, ierarhul şi clericii au evaluat activităţile din anul care a trecut şi au discutat planurile pentru anul care tocmai a început. „La început de an, avem această retrospectivă către anul care a trecut şi o privire cu multe nădejdi către anul care tocmai a început”, a explicat Părintele Romeo Gabriel Ispas, Protopop de Tulcea. „În anul în care am intrat, să avem parte cu toţii – atât ierarhul nostru, cât şi preoţii şi credincioşii din eparhia Tulcii – de sănătate, de binecuvântare şi ajutor din partea lui Dumnezeu, de mult sprijin, pe care să-l oferim necondiţionat unii altora, de purtarea de grijă a ierarhului, iar preoţii de cât mai multe vrednicii în activitatea pe care o desfăşoară fiecare la parohia sa.” Episcopia Tulcii a fost înfiinţată în 2005 şi este formată din trei protopopiate: Tulcea, Niculiţel şi Babadag. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 373, Ultimul acces: 2026-06-25 01:50:21
|
Timp total: 0.06s...
[]:1