Bunul Dumnezeu întăreşte pe cel nevoitor: Mitropolitul Irineu ne-o pune înainte pe Sf. Tatiana ca model[2024-01-12]de Ştefana Totorcea„Împăraţii persecutori au pornit prigoană mare împotriva celor care mărturiseau pe Hristos, însă cei care au urmat pe Domnul s-au întărit în credinţă şi iubire şi L-au mărturisit înaintea oamenilor”, a spus Mitropolitul Olteniei vineri, când a oficiat liturghia de sărbătoarea Sf. Tatiana, diaconiţa, al cărei cap se află la Catedrala Mitropolitană din Craiova. „Sfânta Tatiana s-a arătat mai tare decât chinuitorii ei şi a răbdat cu multă dârzenie, cu multă credinţă. Domnul a fost prezent în viaţa ei şi i-a ridicat suferinţa aceasta pentru ca să poată răbda până la sfârşit”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. „În schimbul muncilor şi al suferinţelor, Domnul i-a dat iubirea Sa. Această iubire i-a anulat toată durerea şi suferinţa. În această dragoste şi iubire, Sfânta Tatiana a îndurat muncile pe care i le pregătiseră acei chinuitori.” „În această stare, îngerii au încununat-o pe sfânta fecioară şi au stat permanent în slujba ei, pentru că bunul Dumnezeu întăreşte pe cel nevoitor, aşa cum ne întăreşte şi pe noi dacă avem voinţă să săvârşim faptele bune. Aşadar, Sf. Tatiana este plină de puterea Sfântului Duh”, a continuat părintele mitropolit. „Sf. Tatiana este modelul nostru, pentru tineri, pentru adolescenţi, pentru bătrâni, pentru profesori şi studenţi. De aceea, cinstim pe Sf. Tatiana, ocrotitoarea şi ajutătoarea noastră.” „Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala de a fi la biserică astăzi, împreună cu noi, şi felicităm pe toţi cei care poartă numele sfintei Tatiana. Rugăm pe muceniţa Domnului să le răsplătească tuturor şi să le dăruiască pace, bucurie şi mult folos sufletesc”, a încheiat Mitropolitul Olteniei. Programul liturgic de sărbătoarea Sfintei Tatiana a început joi seară la Catedrala din Craiova, când, după slujba Vecerniei unită cu Litia, racla cu capul sfintei a fost purtată în procesiune. Moaştele sfintei au ajuns la Craiova, alături de cele ale Sf. Nifon şi ale Sf. Serghie şi Vah, în 1949, când Biserica „Sf. Dumitru” din Craiova a fost ridicată la rangul de Catedrală Mitropolitană. Ordinul diaconiţelor în Biserica Primară Diaconiţele reprezentau un ordin clerical din Biserica Primară, care ajuta la administrarea unor Sfinte Taine – mai precis, Mirungerea care se făcea la Botez, deoarece se considera nepotrivit ca un bărbat (preot) să atingă direct o femeie adultă. Diaconiţele mai aveau rol şi în catehizarea fetelor şi femeilor. Sfânta Tatiana a fost martirizată la Roma în prima parte a secolului al III-lea, cu aproape un veac înainte de edictul prin care Sf. Împărat Constantin cel Mare a dat libertate de manifestare religioasă creştinilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 374, Ultimul acces: 2026-06-24 19:19:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1