La comemorarea lui Eminescu, Arhiepiscopul Sucevei publică un Decalog al jurnalistului[2024-01-15]de Alexandru BobocArhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor a elaborat un decalog al jurnalistului în care îndeamnă la un apostolat al comunicării şi la respectarea deontologiei profesionale. Cele 10 reguli au fost alcătuite în contextul aniversării a 174 de ani de la naşterea poetului şi jurnalistului Mihai Eminescu. Fii un apostol al comunicării, asemenea îngerilor, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, ca harul Lui să-ţi desăvârşească lucrarea. Promovează adevărul şi nu dezinforma, din naivitate, puţină ştiinţă ori rea-credinţă, conştient fiind că pentru orice vorbă sau cuvânt în deşert vei da seama în ziua Judecăţii. Exprimă-te critic, însă argumentat, elegant şi nepătimaş, astfel încât acţiunile tale să aibă un rol constructiv şi să contribuie la formarea de opinii pertinente. Respinge cu tărie orice formă de discriminare, veghind ca libertatea de opinie şi de exprimare să nu fie ştirbite. Fii întotdeauna imparţial, onest şi loial principiilor jurnalismului, respectând cu sfinţenie deontologia comunicării informaţiei. Nu distorsiona informaţiile, nu te exprima tendenţios şi nu aduce atingere demnităţii nimănui, ci fă munca ta cu bună credinţă şi profesionalism. Fă-ţi un bun nume prin calităţile tale profesionale şi morale şi nu îţi întemeia cariera pe abuz, defăimare, manipulare, căutarea senzaţionalului, plagiere sau alte practici necuviincioase. Refuză orice ingerinţă care ţi-ar putea altera activitatea jurnalistică ori conduita, compromiţându-ţi cariera. Nu cădea în ispita lansării în spaţiul public a unor informaţii neverificate, ci cercetează întotdeauna cu acribie acurateţea şi relevanţa a tot ceea ce faci cunoscut publicului. Picură în scrisul tău ceva din fiinţa ta, ca să fie întotdeauna plăcut şi dres cu sare, şi nu uita niciodată că precum Cuvântul lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuşi, şi cuvântul omului este omul însuşi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 356, Ultimul acces: 2026-06-24 16:40:47
|
Timp total: 0.1s...
[]:1