S-au împlinit 130 de ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu[2024-01-14]de Sorin IoniţeS-au împlinit 130 de ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu, prima femeie ofiţer din armata română, care şi-a sacrificat viaţa pe câmpul de luptă şi a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l conducea, în 22 august 1917, în timpul luptelor de la Mărăşeşti. Cătălina Vasile Toderoiu (ulterior ea şi-a luat numele Ecaterina Teodoroiu) s-a născut în 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, judeţul Gorj, într-o familie modestă, cu mulţi fraţi şi surori. A urmat cursurile şcolii româno-germane din Târgu Jiu, apoi a plecat la Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, unde a urmat şi cursuri de infirmieră. Când România a intrat în război de partea Antantei, Ecaterina Teodoroiu s-a alăturat unei cohorte de cercetaşi din Târgul Jiu şi în primele zile ale luptelor a contribuit la îngrijirea răniţilor. Devotamentul său în îngrijirea răniţilor a atras atenţia inclusiv a reginei Maria, care a chemat-o la Bucureşti pentru a o cunoaşte. Pierderea unor fraţi în timpul luptelor din campania anului 1916 a determinat-o pe Ecaterina să se înscrie ca voluntară în armată, lucru acceptat cu greu de oficialii militari. A contat în cele din urmă curajul său, dar şi episodul care i-a sporit faima, şi anume acela că în 14 octombrie 1916, alături de alte femei şi localnici, a luptat cot la cot cu soldaţii armatei române aflaţi la Podul Jiului. Cu toţii au reuşit să-i alunge pe germanii care încercau să intre în oraş. Acest fapt a avut un mare ecou în rândul opiniei publice româneşti, dar a contat şi pentru moralul armatei române, precizează Prof. Dr. Dorin Stănescu într-un articol publicat în Ziarul Lumina. Curând faptele de vitejie ale Ecaterinei Teodoroiu s-au înmulţit. Ea a fost, însă, rănită în luptele de la Filiaşi din 6 noiembrie 1916 şi a fost vizitată la spital chiar de regina Maria. De altfel, preţuirea reginei avea să se manifeste ulterior prin conferirea gradului onorific de sublocotenent. Ecaterina Teodoroiu s-a aflat în calitate de combatantă în cadrul Regimentului 43/59 Infanterie. La numai două zile de la sosirea în zona frontului, regimentul său, amplasat pe dealul Secului-Muncel, a fost atacat de un regiment german. „Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!” aveau să fie ultimele ei vorbe către plutonul pe care îl comanda. Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanţe inamice care i-au curmat viaţa în ziua de 22 august, în urmă cu 106 ani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 315, Ultimul acces: 2026-06-24 16:12:45
|
Timp total: 0.1s...
[]:1