PS Paisie Sinaitul: Întâlnirea cu Hristos i-a schimbat viaţa lui Zaheu[2024-01-21]de Alexandru Boboc„Întâlnirea cu Hristos îi schimbă viaţa lui Zaheu, aşa cum Hristos poate schimba viaţa fiecăruia dintre noi dacă îl primim în casa sufletului nostru”, a explicat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în predica rostită duminică la Mănăstirea ilfoveană Pasărea. Preasfinţitul Părinte Paisie l-a portretizat pe Zaheu ca fiind „un om bogat, un colaborator, un părtaş al romanilor care ocupaseră Ţara Sfântă şi care erau detestaţi de popor. Zaheu era un exploatator al poporului său, unul care se îmbogăţise datorită funcţiei sale prin care strângea taxele impuse de romani poporului iudeu, dar şi pentru că era necinstit şi lua mită”. „Acest şef al vameşilor era evitat de oamenii din cetate, nu invita pe nimeni acasă la el şi nu era invitat de alţii. Deşi era bogat, oamenii îl evitau pentru a nu se pângări, pentru că deţinea o bogăţie dobândită prin mijloace necinstite”, a adăugat Preasfinţia Sa. Momentul de cotitură din viaţa lui Zaheu l-a reprezentat întâlnirea cu Mântuitorul Hristos care a venit special în Ierihon pentru el. „Zaheu nu voia neapărat să se întâlnească personal cu Iisus, ci căuta doar să-L vadă, să ştie cine este, cum arată Cel despre care auzise atâtea. Însă căutarea lui Zaheu era mai mult decât o simplă curiozitate. Era poate insatisfacţia pe care nu o putea potoli nici averea strânsă, nici traiul bun, era suferinţa lăuntrică, nemulţumirea că toate eforturile şi banii strânşi nu-i aduceau fericirea pe care o căuta”, a precizat Preasfinţia Sa. „Nu-L cunoştea pe Iisus şi nu ştia că venise să-i caute pe păcătoşi şi nu pe cei care credeau despre sine că sunt drepţi. Prin urmare, nu Zaheu Îl caută pe Iisus, ci Iisus îl caută pe Zaheu. Hristos Domnul este în căutarea oii pierdute. Şi când Domnul caută, ştie să găsească”. „Iisus l-a căutat cu privirea şi l-a văzut mai întâi pe Zaheu şi nu invers. Cu această privire milostivă a Domnului începe minunea convertirii păcătosului din Ierihon”. „Nu convertirea lui a determinat simpatia lui Iisus, ci simpatia lui Iisus a trezit convertirea lui Zaheu. Întâlnirea lui Dumnezeu este mereu şi deopotrivă un dar şi împlinirea unei căutări, a unei dorinţe”, a explicat Preasfinţitul Părinte Paisie. Evanghelia nu menţionează ce anume i-a vorbit Hristos Domnul lui Zaheu, după ce a intrat în casa sa. „Cu toată probabilitatea Zaheu l-a invitat pe Iisus la masă. În acea atmosferă Domnul a putut intra la inima şi în viaţa lui Zaheu. Nu ştim modul cum s-a petrecut schimbarea, dar rezultatul este evident”. „Hristos Domnul, cunoscătorul inimilor şi a sufletelor, Care l-a copleşit cu iubirea şi bunătatea Sa, l-a curăţit de păcatul lăcomiei şi al zgârceniei, făcându-l dintr-un avar un om generos, capabil să împartă cu alţii şi să facă din bani, din bogăţiile materiale, un semn de solidaritate şi de comuniune”. Modelul convertirii „În încheiere, Hristos arată rostul întrupării Sale: ‹Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut› (Luca 19, 10). Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului ca să ne elibereze pe noi, cei încătuşaţi de patimile şi păcatele noastre”. Preasfinţitul Părinte Paisie a explicat că „pentru o astfel de eliberare, trebuie să urcăm şi noi, precum Zaheu, în sicomorul pocăinţei, ca să-L putem întâmpina, întocmai ca Zaheu pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos”. „Zaheu rămâne modelul biblic prin excelenţă al convertirii, al schimbării în bine, pe care Iisus ni-l propune şi nouă spre urmare. Să nu-l ignorăm!” La finalul predicii, Episcopul vicar patriarhal a îndemnat: „Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să ne schimbăm şi noi viaţa, să devenim mai buni, mai darnici şi să auzim şi noi cuvintele lui Hristos: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, adică sufletelor noastre”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 460, Ultimul acces: 2026-06-25 01:39:46
|
Timp total: 0.05s...
[]:1