Mitropolia Basarabiei: Botezul Domnului sărbătorit după calendarul nerevizuit[2024-01-20]de Alexandru BobocBotezul Domnului sau Boboteaza, cum este cunoscut praznicul în popor, a fost sărbătorit vineri de românii din Mitropolia Basarabiei. Românii din Mitropolia Basarabiei utilizează calendarul nerevizuit drept pentru care sărbătoarea Botezului Domnului a fost ţinută pe 19 ianuarie (calendarul revizuit). Mitropolia Basarabiei În ajunul Bobotezei, Mitropolitul Petru al Basarabiei a oficiat Sfânta Liturghie unită cu vecernia la paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău. Slujba de sfinţire a apei a avut loc în curtea Centrului Mitropolitan unde au participat numeroşi credincioşi. Mitropolitul Petru a evidenţiat rolul Aghesmei Mari şi impactul curăţitor al harului în viaţa credincioşilor, încurajându-i să se bucure de această binecuvântare şi să caute renaşterea duhovnicească prin Harul Sfântului Duh. Episcopia de Bălţi Episcopul Antonie de Bălţi a săvârşit Sfânta Liturghie vineri la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, raionul Floreşti. PS Antonie a rostit mai multe rugăciuni pentru încetarea războiului de la graniţe şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să se roage pentru pace. După slujba Aghesmei Mari, Preasfinţia Sa a binecuvântat Centrul Educaţional „Anastasis” al Episcopiei de Bălţi şi temelia viitorului paraclis episcopal. Episcopia Basarabiei de Sud Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a oficiat vineri Sfânta Liturghie de sărbătoarea Botezului Domnului la Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roşu, Raionul Cahul. La slujbă au participat Preotul Mihai Stroe, Protoiereu de Ploieşti Sud, Preotul Alexandru Grigoraş, Protoiereu de Sascut, Preotul Mihai Burlacu de la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi numeroşi credincioşi. Sfinţirea apei a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Veniamin împreună cu preoţii prezenţi la locul amenajat în exteriorul lăcaşului de cult. În predica rostită după slujba Aghesmei Mari, Episcopul Basarabiei de Sud a explicat semnificaţia Botezului Domnului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 432, Ultimul acces: 2026-06-24 16:35:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1