Se împlinesc 304 ani de la naşterea Sf. Iacob Putneanul, ctitor al celui mai mare spital public din Moldova[2024-01-20]de Alexandru BobocSe împlinesc 304 ani de la naşterea Sfântului Iacob Putneanul, Mitropolit al Moldovei şi ctitor al celui mai mare spital public din Nord-Estul ţării. Sfântul Iacob Putneanul s-a născut pe 20 ianuarie 1719 la Rădăuţi într-o familie care a dat mulţi monahi Bisericii Ortodoxe. S-a călugărit la vârsta de 12 ani la Mănăstirea Putna şi a fost hirotonit ieromonah la 17 ani. La numai 25 de ani a devenit egumen. După un an, a fost ales Episcop de Rădăuţi, iar peste alţi cinci ani a fost ridicat în treapta de Mitropolit al Moldovei. În cei 10 ani de mitropolie a desfăşurat o bogată activitate culturală, spirituală, filantropică şi învăţătorească. Ctitor de spitale În acea perioadă, oamenii bolnavi erau îngrijiţi la casele lor de medic, însă persoanele care nu îşi permiteau plata unui doctor îndurau suferinţa sau chiar mureau răpuşi de boală. Sfântul Iacob l‑a determinat pe domnul Constantin Racoviţă să facă un spital public, la biserica Sfântul Spiridon din Iaşi, în 1757. Aici erau doctori şi puteau să trateze oamenii bolnavi care nu îşi permiteau să plătească. Pentru a întreţine spitalul, Sfântul Iacob a transformat biserica Sfântul Spiridon în mănăstire şi a îndatorat‑o să se îngrijească de spital. În 1758, când lucrările au fost terminate, Sfântul Iacob a sfinţit mănăstirea. Pe lângă spitalul din Iaşi, Sfântul Iacob Putneanul s-a îngrijit şi de continuarea activităţii spitalelor înfiinţate de Episcopul Ioanichie de Roman, la Focşani şi la Mănăstirea Precista Mare din Roman. Sfântul Iacob a tipărit 15 cărţi, printre care şi „Bucvarul”, adică „Abecedarul”, primul astfel de manual în limba română din Moldova. În prefaţa acestuia, sfântul numea educaţie „hrană bună copiilor” şi spunea că doar aceasta oferă speranţă pentru un viitor mai bun. „De creşterea copiilor atârnă cine ce fel de copil este, aceeaşi şi dacă se face mare, de este învăţat dintru copilărie învăţătură cinstită şi numai întru frica lui Dumnezeu, care este începerea înţelepciunii, se cade a nădăjdui că acela va fi cu bună creştere şi dacă va fi mare. Iar de-i trece creşterea sa fără frică şi învăţătură, puţină nădejde că va fi mai bună cealaltă viaţă a lui”, a scris sfântul. Sfântul Iacob este pomenit printre ctitorii Mănăstirii Putna deoarece între 1755-1760, ierarhul a refăcut mănăstirea aproape în întregime. Mitropolitul Iacob al Moldovei a trecut la viaţa veşnică pe 15 mai 1778. Sfântul a fost canonizat în 2016 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Mănăstirea Putna în data de 14 mai 2017, în ajunul zilei sale de prăznuire. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 411, Ultimul acces: 2026-06-24 15:46:44
|
Timp total: 0.04s...
[]:1