ÎPS Ioan Robu prezent la reculegerea Cavalerilor de Malta[2024-01-24]foto: ARCB.roÎn zilele de 19-21 ianuarie a.c., Asociaţia Română a Ordinului de Malta din România a organizat o reculegere spirituală la mănăstirea fraţilor carmelitani din Ciofliceni, jud. Ilfov. Tot programul spiritual al zilelor de reculegere de care s-au bucurat cavalerii şi damele ordinului, precum şi alţi câţiva aspiranţi, a fost organizat de pr. Gabriel Daniel Popa, secretar arhiepiscopal şi capelan principal al Ordinului şi s-a concentrat pe aprofundarea spiritualităţii acestui ordin călugăresc, tradiţional cavaleresc, militar şi nobiliar. În a doua zi de reculegere, cavalerii şi damele au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit şi Capelan conventual ad honorem al Ordinului, care a celebrat Sfânta Liturghie şi a participat la prânzul organizat cu întreaga adunare. Plecând de la mottoul Ordinului – „tuitio fidei si obsequium pauperum” (apărarea credinţei şi ajutorarea nevoiaşilor) – Mons. Robu a arătat faptul că credinţa noastră este un dar, pe care cu toţii îl primim în comunitate prin Botez şi pe care îl manifestăm tot în comunitate, prin participarea la Sfintele Liturghii, însă credinţa devine tot mai vie în măsura în care întâlnim martori dedicaţi ei. În ultima zi, membrii Asociaţiei Române a Ordinului de Malta au participat la Sfânta Liturghie duminicală împreună cu călugării carmelitani şi credincioşii din împrejurimile mânăstirii, prilej cu care s-a făcut şi o prezentare succintă a Ordinului de Malta, pentru cei care erau prezenţi în minunată biserică a Carmelului. Ordin la origine călugăresc, înfiinţat la Ierusalim în secolul XI, recunoscut de Papa Pascal al II-lea în anul 1113, după ce a cunoscut o istorie sinuoasă trecând prin Rodos, Malta şi în cele din urmă s-a stabilit la Roma, având personalitate juridică internaţională, are astăzi în rândurile sale 55 de călugări, peste 1000 de preoţi şi Episcopi, 13.500 membri căsătoriţi şi necăsătoriţi, organizaţi în trei clase distincte şi 80.000 de voluntari, care în diferitele părţi ale lumii lucrează pentru binele săracilor şi al bolnavilor, dezvoltând relaţii diplomatice cu 120 de ţări. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 493, Ultimul acces: 2026-06-24 17:45:47
|
Timp total: 0.09s...
[]:1