Ocupația de enolog a fost recunoscută oficial în Clasificarea Ocupațiilor din România[2025-02-10]de Diandra DavidMinisterul Muncii și Solidarității Sociale a oficializat recunoașterea ocupației de enolog în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), ca urmare a cererii depuse în 2024 de Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR). Enologia sau oenologia se ocupă cu studiul vinului, iar enologul este specialistul care supraveghează procesul de producție a vinului, de la recoltarea strugurilor până la îmbutelierea produsului final. ADAR a anunțat că recunoașterea oficială a ocupației de enolog în COR reprezintă un moment istoric pentru industria vinului din România. Până acum, specialiștii din domeniu erau clasificați ca ingineri horticoli sau alimentari. Această reușită nu este doar despre recunoaștere administrativă, ci despre viitorul industriei noastre, deoarece profesioniștii din domeniu au, de acum, un statut clar, aliniat la standardele internaționale, a declarat pentru Agerpres Mihai Baniță, directorul executiv al ADAR. Ministerul Muncii a introdus ocupația de enolog în COR sub codul 214539, în grupa 2145 Ingineri chimiști. Până la publicarea oficială în Monitorul Oficial, acest cod va fi utilizat provizoriu. Introducerea ocupației de oenolog în COR sprijină educația și formarea profesională, oferind oportunități pentru perfecționarea specialiștilor din domeniu și consolidând poziția României pe piața vinului global. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 167, Ultimul acces: 2026-07-28 13:12:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1