Cardinalul Pizzaballa: Nu se poate nega dorinţa umană de viaţă, demnitate şi dreptate[2026-01-13]Card. Pierbattista Pizzaballa (foto: Latin Patriarchate of Jerusalem)„Vedem cum dorinţa de viaţă, demnitate şi dreptate se află în inima oricărui om”, a declarat Cardinalul Pierbattista Pizzaballa într-un interviu acordat Vatican News în Iordania, marţi, 13 ianuarie. Patriarhul latin al Ierusalimului se referea la situaţia critică din Iran, unde, de la sfârşitul lunii decembrie, sute de protestatari au fost ucişi pentru că au manifestat împotriva guvernului din cauza condiţiilor economice din ţară. Oamenii suferă de mult timp, a spus el, exprimându-şi speranţa că situaţia „nu se va încheia cu şi mai multă violenţă şi vărsare de sânge”. Nimeni, a spus el, „nu poate nega sau neglija” această dorinţă de viaţă, demnitate şi justiţie „care face parte din identitatea fiecărei persoane şi comunităţi”. Cardinalul se află în Regatul Haşemit pentru o întâlnire de mai multe zile cu aproape 60 de preoţi şi Episcopi ai Patriarhiei latine, care se reunesc, în general, la fiecare doi sau trei ani pentru a schimba informaţii despre parohiile lor respective. „Dieceza noastră este complicată”, a explicat el. „Acoperă diferite ţări, iar în fiecare ţară dinamica este total diferită.” Situaţia din Gaza, de exemplu, rămâne una de „devastare totală”, a spus Cardinalul. În ciuda declarării unui armistiţiu în octombrie şi a încetării bombardamentelor asupra Fâşiei Gaza, atacurile israeliene continue să semene moarte şi distrugere, iar temperaturile scăzute continuă să facă victime. „Oamenii continuă să moară, nu numai din cauza frigului, ci şi din cauza lipsei de medicamente”, inclusiv antibiotice, a explicat prelatul, care a vizitat Gaza în decembrie. A reflectat, de asemenea, asupra situaţiei problematice din Cisiordania, unde permisele sunt refuzate, circulaţia este complicată, iar atacurile coloniştilor afectează „lucrurile cele mai elementare ale comunităţii”. În mijlocul tulburărilor, Iordania continuă să ofere asistenţă medicală palestinienilor din Gaza care au nevoie urgentă de îngrijire. „În Iordania, situaţia este, desigur, mai liniştită. Conflictul nu afectează Iordania în mod direct, dar indirect da, din cauza legăturilor, a activităţilor comerciale, a frontierelor.” Există, de asemenea, un cost emoţional, a spus el, deoarece „oamenii sunt foarte implicaţi”. Iordania constituie o mare parte a Patriarhiei latine, care supraveghează 30 de şcoli răspândite în toată ţara cu majoritate musulmană, inclusiv în zone îndepărtate. „Acest lucru constituie, într-un fel, identitatea noastră, deoarece este important să oferim copiilor noştri o formare creştină, dar şi să creăm relaţii importante cu vasta comunitate musulmană”. Printre provocările cu care se confruntă Biserica Catolică din Iordania, a spus Patriarhul, se numără migraţia internă continuă. „Este dificil să urmărim toate aceste mişcări şi să fim prezenţi acolo unde comunitatea noastră se mută şi creează noi contexte de viaţă, iar acest lucru afectează şi activitatea noastră pastorală.” În ciuda dinamicii complicate din regiune, Cardinalul Pizzaballa i-a încurajat pe credincioşi să îşi reia pelerinajele în Ţara Sfântă, care, a insistat el, sunt „absolut sigure”. „Ţara Sfântă este a cincea Evanghelie”, a spus el. „Îmi place să o numesc şi un fel de al optulea Sacrament, pentru că îţi permite să experimentezi o întâlnire cu Isus – fizică”. A adăugat că „oricine poate fi perfect creştin fără a merge în Ţara Sfântă, dar dacă mergi în Ţara Sfântă, credinţa ta creştină devine mai puternică şi mai concretă”. Cardinalul Pizzaballa a abordat, de asemenea, pe scurt recentul Consistoriu extraordinar convocat de Papa Leon al XIV-lea la Roma, în 7 şi 8 ianuarie. Reflectând asupra temelor sinodalităţii şi misiunii, Cardinalii au avut ocazia să se cunoască mai bine şi să discute subiecte de interes comun, a spus el, „pentru a deschide o nouă călătorie de împărtăşire reciprocă despre noi înşine, despre Biserică, despre viitorul Bisericii”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 257, Ultimul acces: 2026-10-24 04:08:15
|
Timp total: 0.04s...
[]:1