Episcopul Irlandei şi Islandei a sărbătorit alături de credincioşi la primul hram al Parohiei Limerick - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Irlandei şi Islandei a sărbătorit alături de credincioşi la primul hram al Parohiei Limerick

[2026-01-27]
de basilica.ro

Preasfinţitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei şi Islandei, a sărbătorit, duminică, alături de credincioşi primul hram al Parohiei Limerick, din Republica Irlanda. Aceasta a fost şi prima vizită pastorală şi liturgică a Preasfinţitului Părinte Nectarie, în această parohie.
Ziua de sărbătoare a marcat nu doar întâlnirea comunităţii locale cu ierarhul ei, ci şi celebrarea primului hram anticipat din istoria parohiei.
Acesta este închinat Sfinţilor Trei Ierarhi, mari luminători ai Bisericii şi modele de unitate în credinţă, alături de Sfântul Munchin, ocrotitorul oraşului Limerick, a cărui cinstire întăreşte legătura dintre comunitatea românească şi locul în care aceasta trăieşte.
Un moment central al evenimentului l-a constituit oferirea Sfântului Antimis pentru Parohia din Limerick de către Preasfinţitul Părinte Nectarie, gest cu semnificaţie profundă, întrucât consfinţeşte viaţa sacramentală a parohiei şi legătura ei directă cu Episcopul lor.
Sfinţii Trei Ierarhi şi misiunea unei parohii
În cuvântul de învăţătură, Episcopul Irlandei şi Islandei a tâlcuit Evanghelia zilei şi a vorbit despre Sfinţii Trei Ierarhi, prăznuiţi anticipat.
Preasfinţia Sa a evidenţiat rolul acestora ca mari păstori ai Bisericii, teologi de profunzime şi apărători neobosiţi ai dreptei credinţe, subliniind actualitatea mesajului lor şi importanţa unităţii în viaţa comunităţilor creştine.
Totodată, Preasfinţia Sa a vorbit despre importanţa înfiinţării noii parohii din Limerick şi despre responsabilitatea credincioşilor de a sprijini lucrarea preotului paroh prin rugăciune, implicare concretă şi unitate în viaţa Bisericii.
În contextul acestui moment aniversar, a fost amintită şi activitatea misionară desfăşurată înainte de înfiinţarea parohiei.
PS Nectarie a menţionat că misiunea pastorală din zona Limerick a fost îndeplinită, până acum, cu dăruire de părintele Tudor Ghiţă, din parohia românească Galway.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 262, Ultimul acces: 2026-10-23 23:48:15