Papa Leon al XIV-lea a avansat şase cauze de canonizare[2026-03-24]Cardinalul Ludovico Altieri (imagine: diocesidialbano.it)Luni dimineaţă, Papa Leon al XIV-lea l-a primit în Vatican pe Cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, şi a autorizat Dicasterul să promulge mai multe decrete prin care şase persoane sunt avansate spre canonizare. Sfântul Părinte a recunoscut jertfa de viaţă a slujitorului lui Dumnezeu Ludovico Altieri, Episcop de Albano, Cardinal al Sfintei Biserici Romane, născut la 17 iulie 1805 la Roma, Italia, care a murit la 11 august 1867 în oraşul italian de munte Albano Laziale. Sfântul Părinte a recunoscut, de asemenea, virtuţile eroice pentru patru persoane consacrate şi un laic italian, tată de familie: slujitorul lui Dumnezeu Edward Joseph Flanagan, preot diecezan, fondator al „Boys Town”, născut la 13 iulie 1886 în Ballymoe, Irlanda, şi decedat la 15 mai 1948 în Berlin, Germania; slujitorul lui Dumnezeu Henri Caffarel, preot diecezan, fondator al Asociaţiei „Echipele Fecioarei Maria” (Équipes Notre-Dame) şi al Institutului secular „Fraternitatea Fecioarei Maria a Învierii”, născut la 30 iulie 1903 în Lyon, Franţa, care a decedat la 18 septembrie 1996 în Beauvais; slujitoarea lui Dumnezeu Stanisława Samulowska (născută Barbara), călugăriţă din Compania Fiicelor Carităţii Sfântului Vincent de Paul, născută la 30 ianuarie 1865 în Woryty, în actuala Polonie, care a murit la 6 decembrie 1950 în Guatemala City, Guatemala. De asemenea slujitoarea lui Dumnezeu María din Betleem a Inimii lui Isus Romero Algarín (născută María Dolores), călugăriţă din Congregaţia Slujitoarelor Inimii Divine, născută la 7 octombrie 1916 în Sevilia, Spania, care a murit la 12 noiembrie 1977 în Sanlúcar la Mayor; şi slujitorul lui Dumnezeu Giuseppe Castagnetti, credincios laic şi tată de familie, născut la 15 martie 1909 în Montebaranzone, Italia, şi decedat acolo la 22 iunie 1965. Odată cu decretele privind virtuţile eroice, candidaţii respectivi primesc titlul de Venerabili Slujitori ai lui Dumnezeu, sau, mai simplu, Venerabili. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 74, Ultimul acces: 2026-10-26 16:18:09
|
Timp total: 0.04s...
[]:1