PS Timotei Prahoveanul: Sf. Andrei Criteanul, dascăl şi prieten al celor ce şi-au îndreptat mintea şi inima către Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Timotei Prahoveanul: Sf. Andrei Criteanul, dascăl şi prieten al celor ce şi-au îndreptat mintea şi inima către Dumnezeu

[2026-03-23]
de Ştefana Totorcea

„Sfântul Andrei Criteanul este un dascăl, un îndrumător, dar cred că este şi prietenul apropiat al tuturor celor care, în aceste zile, împreună cu rugăciunea lui, şi-au îndreptat mintea şi inima către Dumnezeu, cerând curăţire” a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Ierarhul a oficiat luni seară, la Catedrala Patriarhală, Denia Canonului cel Mare, împreună cu Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh, şi cu părinţi slujitori ai sfântului lăcaş.
„Sfântul Andrei Criteanul ne îndeamnă la pocăinţă, la lacrimi, iar cine reuşeşte să aibă o asemenea stare va reuşi să fie mai aproape de Dumnezeu în drumul acesta către ziua cea luminată a Învierii”, a adăugat Preasfinţia Sa.
Denia Canonului Mare la Catedrala Patriarhală, luni, 23 martie 2026. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
Părintele episcop vicar a amintit că şi autorul Canonului Învierii a scris despre curăţirea simţurilor, ca să-L putem vedea pe Hristos strălucind în luminata zi a Învierii.
„Iar Sfântul Andrei Criteanul este un îndrumător, un dascăl care ne îndeamnă să ne curăţim simţirile, să reuşim ceea ce ne-a învăţat cu mult timp înaintea lui şi Sfântul Efrem Sirul, vorbind despre pocăinţă şi despre lacrimi, şi toţi ceilalţi care ne-au dat astfel de învăţături, dorind ca întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos cel înviat din morţi să ne găsească pe toţi schimbaţi”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Lecţia smereniei
Din Canonul cel Mare învăţăm lecţia smereniei şi a pocăinţei, a mai spus ierarhul.
„Sfântul Andrei Criteanul ne atrage atenţia printr-o bogăţie de cunoştinţe biblice şi din Vechiul, şi din Noul Legământ, dar şi printr-o mărturisire tulburătoare, care ne ruşinează”, a precizat Preasfinţia Sa: este lecţia smereniei, căci sfântul autor al canonului, „învăţând de la smerenia Vameşului, s-a aşezat pe sine în locul cel mai de pe urmă al Templului”.
Un cinstitor al Maicii Domnului
Ierarhul a mai subliniat legătura scrierilor Sf. Andrei Criteanul cu sărbătoarea Bunei Vestiri şi faptul că imnograful a fost un mare cinstitor al Maicii Domnului.
PS TImotei Prahoveanul a oficiat Denia Canonului Mare la Catedrala Patriarhală luni, 23 martie 2026. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
„În situaţia calendaristică actuală, Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte cu două zile mai devreme, pentru a cinsti cum se cuvine sărbătoarea Bunei Vestiri”, a explicat Preasfinţia Sa.
„Iată că, în acest an, legătura cu Maica Domnului se arată şi prin această înainteprăznuire a Bunei Vestiri, în care am ascultat şi cuvinte de rugăciune şi de laudă pe care Sfântul Andrei Criteanul le-a închinat Maicii Domnului – cuvinte care încheie fiecare dintre cele nouă cântări ale Canonului Său.”
Lecţia pocăinţei
Din viaţa Sfintei Maria Egipteanca, citită la slujba Canonului, învăţăm lecţia pocăinţei, a mai precizat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Astfel, cu puţine zile înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti, ni se aminteşte că „ţărâna ei, după multă pocăinţă, s-a întors la Dumnezeu schimbată după lucrarea minunată a Harului”, a subliniat ierarhul.
Arhid. Mihail Bucă şi psalţi ai Catedralei Patriarhale la slujba Deniei Canonului Mare de luni, 23 martie 2026. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
Cele două exemple – al Sf. Andrei Criteanul şi al Sf. Maria Egipteanca – ne sunt puse înainte în această perioadă a postului, pentru a nu uita că drumul smereniei şi al pocăinţei trebuie să continue, a explicat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Marţi, la Catedrala Patriarhală va fi oficiată Liturghia Darurilor înainte sfinţite.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 90, Ultimul acces: 2026-10-26 16:46:17