Sf. Calinic de la Cernica a fost şi el martor al Învierii: Mitropolitul Olteniei la hramul Mănăstirii Frăsinei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sf. Calinic de la Cernica a fost şi el martor al Învierii: Mitropolitul Olteniei la hramul Mănăstirii Frăsinei

[2026-04-15]
Publicat de Ştefana Totorcea 15 aprilie 2026
„Martor al Învierii îl avem şi pe Sfântul Calinic. Sfântul Calinic a trecut la Domnul în ziua de Înviere; de aceea este martorul luminii celei neînserate a Împărăţiei lui Dumnezeu”, a spus Mitropolitul Irineu al Olteniei la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, care l-a cinstit pe sfânt ca fondator al ei.
„Sfântul Calinic de la Cernica rămâne în sufletele noastre şi în toată Eparhia Râmnicului şi a Noului Severin. Acest loc este marcat de sfinţenia Ierarhului Calinic; el este ocrotitorul nostru, mijlocitorul nostru în faţa Tronului Ceresc.”
Mitropolitul Irineu a mai amintit că, în ziua trecerii sale la Domnul, Sfântul Calinic de la Cernica a spus: „Să ne vedem în Rai!”
Casa din Emaus, prima biserică
Mitropolitul Irineu a oficiat Sf. Liturghie la Mănăstirea Frăsinei marţi, 14 aprilie 2026. Foto: Mitropolia Olteniei
În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit şi despre Evanghelia citită în biserici în a treia zi de Paşti, care relatează întâlnirea a doi ucenici cu Domnul pe drumul spre Emaus. Casa din Emaus a fost de fapt prima biserică creştină, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
„Mântuitorul Iisus Hristos a demonstrat că frângerea pâinii este jertfa care luminează, care descoperă lumina cea adevărată. Aceasta este lumina harului care luminează şi sfinţeşte”, a adăugat părintele mitropolit.
„Sfinţilor Luca şi Cleopa li s-au deschis ochii odată cu frângerea pâinii, ceea ce ne arată că după Sfânta Liturghie trebuie să Îl căutăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Domnul dispare, ca El să Se arate în suflet, atunci când Îl căutăm.”
Slujba Sf. Ier. Calinic de la Cernica a fost oficiată marţi, deoarece anul acesta ziua de pomenire a sfântului a căzut în Sâmbăta Mare, zi aliturgică.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 116, Ultimul acces: 2026-10-25 21:10:00