Aprindeţi în suflete dorul de Dumnezeu: PS Macarie la hramul Chiliei „Sf. Ipatie” din Sf. Munte Athos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Aprindeţi în suflete dorul de Dumnezeu: PS Macarie la hramul Chiliei „Sf. Ipatie” din Sf. Munte Athos

[2026-04-21]
de Ştefana Totorcea

„Împliniţi un apostolat şi aprindeţi în sufletele pelerinilor dorul de Dumnezeu”, le-a spus marţi Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, monahilor de la Chilia „Sf. Ipatie” din Sfântul Munte Athos, care şi-au cinstit ocrotitorul.
La răsăritul soarelui, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în cinstea Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrelor, şi a vorbit despre munca de apostolat pe care fraţii de la Chilia „Sf. Ipatie” o fac, fiind vizitaţi de numeroşi pelerini din toată lumea.
„Cei care se întorc de aici, din Muntele Athos, în ţara lor şi la casa lor, se întorc cu inima uşoară şi schimbată, preaiubiţii mei, fiindcă mulţi vin aici cu păcate grele, cu foarte multe necazuri, cu foarte multe poveri şi inima lor se uşurează datorită harului dumnezeiesc pe care îl primesc prin lucrarea voastră de nevoinţă, de dragoste şi de bunătate”, a spus Preasfinţitul Părinte Macarie.
„Fiindcă, iată, le spuneţi, aşa cum apostolii îşi spuneau unii altora când L-au descoperit pe Mântuitorul, şi voi le spuneţi pelerinilor de aici: Veniţi şi vedeţi. Şi, dacă vin aici şi Îl văd pe Domnul şi Îl întâlnesc, ei sunt cuprinşi de harul dumnezeiesc şi devin cu toţii hristofori.”
PS Macarie a oficiat Sf. Liturghie la Chilia „Sf. Ipatie” din Sf. Munte Athos marţi, 21 aprilie 2026. Foto: Trinitas TV
Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord a adăugat că a întâlnit mulţi pelerini transformaţi în Sfântul Munte „din creştini nepracticanţi, sau căldicei”, în apostoli către alţii din lumea largă.
Întâlnirea dintre doi sfinţi
Ierarhul a evocat şi întâlnirea istorică dintre Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria şi Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul.
„Vreau să vă spun că Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, întâlnindu-L pe Părintele Cleopa, i-a spus acestuia, îmbrăţişându-l la plecare: Părinte Cleopa, să ştiţi că orice creştin se mântuieşte pretutindeni dacă împlineşte trei lucruri. Mai întâi, credinţa dreaptă în Dumnezeu. Apoi, să-şi împodobească sufletul cu smerenia, cu virtutea smereniei. Şi nu, în ultimul rând, să săvârşească faptele bune”, a spus Preasfinţia Sa.
PS Macarie a vorbit despre munca de apostolat a părinţilor athoniţi şi a evocat întâlnirea din Sf. Munte între doi sfinţi. Foto: Trinitas TV
„Dacă un om are credinţa cea dreaptă în Dumnezeu, are smerenie şi lucrează faptele bune, se mântuieşte oriunde, însă dacă nu le are pe acestea, nu se mântuieşte nicăieri, nici în Athos şi nici în alte locuri”, a continuat ierarhul.
„Preaiubiţii mei, să avem credinţă dreaptă în Dumnezeu, să ne împodobim sufletul cu virtutea smereniei şi să lucrăm faptele cele bune pentru mântuire”, a încheiat Părintele Episcop Macarie.
Participanţi
Din sobor au făcut parte părintele ieroschimonahul Pahomie Vatopedinul, delegatul părintelui arhimandrit Efrem, egumenul Mănăstirii Vatoped, părintele ieroschimonah Ignatie Bozianu, stareţul Chiliei „Sfântul Ipatie”, părintele ieromonah Teofil Covaci, delegatul părintelui arhimandrit Atanasie Floroiu, stareţul Schitului Românesc Prodromu, şi alţi stareţi şi vieţuitori din Sfântul Munte Athos.
Chilia „Sf. Ipatie” din Athos şi-a serbat hramul marţi, 21 aprilie 2026. Foto: Trinitas TV
La slujbă au participat peste 100 de preoţi şi pelerini veniţi din România.
Sărbătoarea de la Chilia „Sf. Ipatie” a început în ajun cu Vecernia Mare unită cu Litia şi Utrenia. Rânduiala privegherii de toată noaptea a durat aproximativ 12 ore, fiind săvârşită după tipicul athonit.
În strana dreaptă au cântat în limba greacă părinţii de la Chilia „Sfinţii Doctori fără de arginţi”, sub coordonarea schimonahului Damaschin Protopsaltul, stareţul chiliei de la Nea Skiti (Schitul Nou), care aparţine de Mănăstirea „Sfântul Pavel”, împreună cu tineri teologi români, ucenici ai săi.
Icoana Sf. Sfinţit Mc. Ipatie de la chilia athonită care îl cinsteşte ca ocrotitor. Foto: Trinitas TV
Strana stângă i-a avut în centru pe membrii Grupului psaltic „Sfântul Cuvios Nectarie Protopsaltul” de la Biserica „Sfântul Grigorie Palama” din Bucureşti, alături de părinţii de la Chilia „Sfântul Ipatie”, conduşi de părintele diacon Sabin Preda.
Monahi români în istoria Chiliei „Sf. Ipatie”
„Chilia Sfântului Ipatie este cunoscută în rândul monahilor aghioriţi şi al pelerinilor pentru viaţa duhovnicească înaltă a monahilor români care s-au nevoit în acest loc”, a declarat, pentru Trinitas TV, Răzvan-Mihai Clipici, consilier patriarhal – Sectorul Cultură, Pictură şi Restaurare.
„Între cei mai de seamă vieţuitori ai acestei chinovii se numără cuviosul Orest Baldovin, ucenicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, despre care se cunoaşte că avea darul rugăciunii neîncetate, al povăţuirii duhovniceşti şi al facerii de minuni, şi arhimandritul Dometie Trihenea, mare duhovnic şi stareţ athonit de la mijlocul secolului al 20-lea, cel care pentru smerenia şi nevoinţele sale a dobândit de la Dumnezeu rugăciunea, darul înainte-vederii şi harisma tămăduirii, fiind socotit între cuvioşii Doctori fără de arginţi ai veacului trecut.”
Despre chilie
Chilia „Sf. Ipatie” din Sf. Munte Athos văzută din dronă. Foto: Trinitas TV
Chilia „Sfântul Ipatie” din Sfântul Munte Athos, veche vatră isihastă, a fost rectitorită de cuviosul Orest Baldovin, ucenic al Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrelor, a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325.
Sfântul este cinstit, conform calendarului revizuit, în 31 martie, iar în Sf. Munte, unde sărbătorile se ţin conform calendarului nerevizuit, a fost cinstit săptămâna aceasta, pentru ca ziua lui de pomenire să nu se suprapună cu sărbătorile pascale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 110, Ultimul acces: 2026-10-27 23:35:16