Fără credinţă, viaţa omului ar fi un chin continuu şi irosirea timpului fără rost, a spus Episcopul de Bălţi[2026-04-21]de Mihail Pătrăşcanu„Fără credinţă, viaţa omului ar fi un chin continuu şi irosirea timpului fără rost”, a spus duminică Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, raionul Floreşti, Republica Moldova. Preasfinţia Sa s-a referit în predică la textul Evangheliei din Duminica a doua după Paşti, subliniind „modalitatea în care putem moşteni viaţa veşnică, şi anume, credinţa în Iisus Hristos că este Fiul lui Dumnezeu”. Episcopul Antonie a oferit ca exemplu învăţătura Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Evrei. „Apostolul Pavel, în Epistola sa către Evrei, ne spune despre credinţă că este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute şi tot, în aceiaşi Epistolă, Apostolul Pavel ne spune că prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu şi că ceea cea a făcut Dumnezeu a făcut din nimic, tot prin credinţă înţelegem”. „Fără credinţa nu am putea înţelege aceste adevăruri. Fără credinţă omul n-ar putea înţelege lucrarea lui Dumnezeu în creaţia Sa şi în viaţa sa”, a subliniat ierarhul. PS Antonie a îndemnat la rugăciune pentru întărirea credinţei: „Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne înmulţească credinţa şi să ne lumineze mintea pentru a înţelege rostul timpului vieţii pământeşti şi modul în care trebuie să folosim acest timp pentru a ne învrednici de fericirea veşnică”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 168, Ultimul acces: 2026-10-27 23:28:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1