Biblioteca Academiei Române organizează o expoziţie permanentă, pentru a onora istoria instituţiei[2026-04-21]de basilica.roBiblioteca Academiei Române va inaugura miercuri, o expoziţie permanentă la sediul său din Calea Victoriei nr. 125, cu scopul de a onora istoria instituţiei. Potrivit Academiei Române, evenimentul va fi deschis la ora 11:00, în prezenţa prim-ministrului României, Ilie Bolojan, care va susţine un discurs inaugural. Despre semnificaţia proiectului vor vorbi, de asemenea, reprezentanţi ai conducerii Academiei Române şi ai Bibliotecii, printre care acad. Ioan-Aurel Pop, fost preşedinte al instituţiei, acad. Marius Andruh, preşedintele în funcţie, precum şi directorul general al Bibliotecii, prof. ing. Nicolae Noica. Expoziţia este organizată cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române şi îşi propune să evidenţieze principalele momente din evoluţia Bibliotecii, parte integrantă a acestui for cultural. De la Bizanţ la Eminescu Publicul va putea descoperi dezvoltarea patrimoniului instituţiei, de la prima donaţie de carte din 1866 până la actualul fond ce depăşeşte 10 milioane de unităţi. Selecţia expoziţională reuneşte piese reprezentative din colecţiile Bibliotecii, incluzând carte veche şi rară, manuscrise — de la documente bizantine la caietele lui Mihai Eminescu —, publicaţii periodice româneşti, afişe de teatru din secolul al 19-lea, hărţi istorice, fotografii de epocă, precum şi lucrări de artă şi partituri semnate de compozitori de renume. Un segment distinct al expoziţiei este dedicat vieţii interne a instituţiei, cu accent pe departamente dispărute de-a lungul timpului, precum tipografia şi serviciul fotografic. Şansa întâlnirii cu trecutul Vizitatorii vor putea vedea aparatură de epocă, inclusiv prese tipografice interbelice, aparate fotografice vechi, gramofoane sau echipamente utilizate în anii ’50 şi ’60 pentru multiplicarea documentelor. De asemenea, expoziţia include fotografii de grup ale angajaţilor din diferite perioade, precum şi imagini din sediul actual al Bibliotecii, construit în 1937 după planurile arhitectului Duiliu Marcu. Expoziţia permanentă este deschisă tuturor categoriilor de public şi poate fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–14:00. Accesul este gratuit. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 131, Ultimul acces: 2026-10-27 23:20:53
|
Timp total: 0.04s...
[]:1