Parohia românească din Watford şi-a sărbătorit hramul: Sf. Iosif Mărturisitorul a fost fidel până la jertfă[2026-04-27]de Mihail PătrăşcanuParohia românească din Watford, Marea Britanie, şi-a sărbătorit sâmbătă ocrotitorul spiritual, Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul. Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a evidenţiat în predică fidelitatea sfântului până la jertfă. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat actualitatea exemplului dat de sfântul ocrotitor al comunităţii din Watford: „Mărturisirea credinţei nu este doar un act al trecutului, ci o stare de viaţă la care este chemat fiecare creştin”. Arhiepiscopul Atanasie a arătat că fidelitatea faţă de Hristos se împlineşte mai ales în încercare: „Sfântul Iosif a trăit fidelitatea faţă de Hristos nu în condiţii favorabile, ci în vremuri de încercare, devenind icoana păstorului care rămâne neclintit în adevăr, chiar şi atunci când adevărul este contestat sau marginalizat”. „În el se descoperă puterea unei credinţe care nu negociază, ci se dăruieşte, o credinţă care nu se teme de pierdere, pentru că este întemeiată pe comuniunea cu Hristos”, a subliniat ierarhul. Comunitate tânără, în continuă creştere Parohia „ Sf. Iosif Mărturisitorul” din Watford a fost înfiinţată în toamna anului 2021, cunoscând o dezvoltare constantă. Din iulie 2022, părintele paroh Florin Daniel Marc, consilier pentru tineret în cadrul eparhiei, organizează constant activităţi pentru tinerii români din comunitate. În luna mai urmează să se desfăşoare în parohie prima tabără din acest an a Arhiepiscopiei Marii Britanii şi Irlandei de Nord, dedicată tinerilor ortodocşi din Diaspora. Mai multe detalii regăsiţi aici. Activitatea parohială se desfăşoară în lăcaşul de cult „The Scroll Church”, aflat la adresa The Harebreaks, WD24 6NF, Watford, Marea Britanie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 94, Ultimul acces: 2026-10-27 23:47:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1