Două trasee tematice au fost lansate în sudul Republicii Moldova: Promovează patrimoniul nostru natural[2026-04-30]de Alexandru BobocDouă trasee turistice au fost lansate în sudul Republicii Moldova, în cadrul unui proiect pilot care urmărește diversificarea ofertei turistice naționale și valorificarea patrimoniului natural din regiune, potrivit Moldpres. Traseele se numesc Panorama Beleului și Dealul Cămilei, fiind dezvoltate în zona Lunca Prutului de Jos. Lansăm două trasee pitorești, care promovează patrimoniul nostru natural, cultural și tradițiile locale. Lunca Prutului are deja o ofertă turistică bine dezvoltată și poate oferi servicii complexe, de la trasee și experiențe gastronomice până la evenimente de nivel internațional, a declarat Ana Sandra, directoarea interimară a Oficiului Național al Turismului din Republica Moldova. Panorama Beleului are o lungime de 5,1 km și poate fi parcurs în aproximativ o oră și jumătate, oferind priveliști panoramice asupra lacului și rezervației. Cel de al doilea traseu are lungimea de 2,5 km și poate fi parcurs în circa 60 de minute. Este situat în Văleni și descoperă dezvăluie perspective asupra Colinelor Aurii și asupra satului. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Oficiul Național al Turismului, autoritățile locale din Slobozia Mare și Văleni, Consiliul Raional Cahul, Moldsilva, Întreprinderea Silvică Silva-Sud Cahul și Ministerul Mediului. Potrivit Oficiului Național al Turismului, printre cele mai cunoscute rute din Republica Moldova se numără Drumul Vinului Moldovei (Wine Route of Moldova), Ruta Meșteșugarilor, Ruta Gastronomică, Ruta Bisericilor de Lemn, Ruta Voievodului Ștefan cel Mare, Ruta Patrimoniului Evreiesc și Ruta Cafenelelor Istorice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 48, Ultimul acces: 2026-05-25 10:55:35
|
Timp total: 0,32s...
[]:1