Patriarhul Daniel: Domnul Peter (Petru) Peterson, un german iubitor al credinţei ortodoxe şi al artei tradiţionale româneşti[2026-05-09]de Ştefana TotorceaPreafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanţe sâmbătă, la slujba de înmormântare a domnului Peter Peterson, colecţionar de artă sacră românească şi convertit la Ortodoxie. Preafericirea Sa aminteşte că „el a constituit o colecţie muzeală foarte reprezentativă pentru arta veche românească, cu lucrări realizate în perioada secolelor XIV – XIX, din diferite genuri artistice: frescă, icoane pe lemn şi pe sticlă, lemn sculptat şi policromat, broderii, obiecte de orfevrărie, manuscrise, incunabule şi carte veche”. „Această colecţie, pe care el a oferit-o în custodie Patriarhiei Române, spre a fi admirată de clerici şi credincioşi mireni, arată dragostea lui pentru arta bisericească şi pentru trecutul istoric al poporului român, fapt care confirmă că el şi-a însuşit, în mod real, identitatea românească şi spiritualitatea ortodoxă”, transmite Patriarhul României. Text integral: Patriarhul Daniel: Domnul Peter (Petru) Peterson – un german iubitor al credinţei ortodoxe şi al artei tradiţionale româneşti Hristos a înviat! Am aflat cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă, în ziua de miercuri, 6 mai 2026, la vârsta de 85 de ani, a domnului Peter (Petru) Peterson, om care şi-a dedicat ultima parte a vieţii ocrotirii şi colecţionării patrimoniului bisericesc, pe care l-a pus la dispoziţia clericilor, a pelerinilor şi a cercetătorilor în Palatul Patriarhiei, printr-o colecţie muzeală care îi poartă numele. Această colecţie este mărturia unei profunde înţelegeri a artei creştine româneşti, a unui om care, deşi era german la origine, a înţeles foarte profund spiritualitatea ortodoxă românească, alegând să primească Taina Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă şi să îşi asume responsabil o viaţă duhovnicească. Domnul Peter Peterson a avut o copilărie grea. S-a născut în anul 1941 într-o familie germană care a locuit în România, la Vatra Dornei. Mama sa, în al Doilea Război Mondial, pe când îl purta în pântece, a fost nevoită să fugă din România, născându-l într-un spital militar, în drum spre Germania. La acea vreme, de frica războiului, părinţii săi hotărâseră să se întoarcă în ţara lor natală, Germania, cu dorinţa de a reveni, la un moment dat, în România. Între timp, pe când domnul Peterson avea doar 3 ani, tatăl său a fost trimis la Stalingrad, de unde nu s-a mai întors niciodată, iar sora sa, la doar trei ani, s-a îmbolnăvit şi a trecut la Domnul. La împlinirea vârstei de 20 de ani, domnul Peter Peterson a decis să călătorească în lume pentru a-şi face un rost în viaţă. Astfel, în anul 1964, a ajuns în Australia, unde s-a stabilit pentru o perioadă lungă de timp. La 6 ianuarie 1990, de praznicul Botezului Domnului, Peter Peterson a ajuns pentru prima data în România, în ţara din care plecaseră părinţii săi, pe când mama sa îl purta în pântece. În pofida faptului că cea mai mare parte a vieţii sale a trăit în afara graniţelor României, călătorind prin multe locuri şi cunoscând multe culturi şi tradiţii, nicăieri nu s-a simţit atât de bine ca în România. Aici a simţit că este casa lui şi de aceea a rămas în România, întemeindu-şi o familie. Prin grija soţiei sale, domnul Peter Peterson a cunoscut Ortodoxia, conştientizând binefacerile lui Dumnezeu şi lucrarea minunată pe care au avut-o sfinţii în viaţa sa. Astfel, la vârsta de 80 de ani, a primit Taina Botezului creştin ortodox, devenind un credincios fidel al Bisericii Ortodoxe Române. El a manifestat o evlavie deosebită faţă de Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei şi faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, amintind adesea faptul că aceşti sfinţi l-au salvat de multe ori din problemele medicale cu care s-a confruntat în ultima parte a vieţii. Domnul Peter Peterson, de când a venit în România, a luat contact cu arta şi spiritualitatea românească pe care s-a simţit îndatorat să o protejeze şi să o prezinte lumii. Astfel, el a constituit o colecţie muzeală foarte reprezentativă pentru arta veche românească, cu lucrări realizate în perioada secolelor XIV – XIX, din diferite genuri artistice: frescă, icoane pe lemn şi pe sticlă, lemn sculptat şi policromat, broderii, obiecte de orfevrărie, manuscrise, incunabule şi carte veche. Această colecţie, pe care el a oferit-o în custodie Patriarhiei Române, spre a fi admirată de clerici şi credincioşi mireni, arată dragostea lui pentru arta bisericească şi pentru trecutul istoric al poporului român, fapt care confirmă că el şi-a însuşit, în mod real, identitatea românească şi spiritualitatea ortodoxă. De aceea, la 16 noiembrie 2023, în semn de apreciere şi preţuire pentru organizarea spaţiului muzeal din Palatul Patriarhiei Române cu obiectele din colecţia domniei sale, la momentul sfinţirii şi inaugurării acesteia, i-am oferit Ordinul „Crucea patriarhală” pentru mireni fondatorului colecţiei, domnului Peter Peterson, precum şi soţiei sale, doamna Monica Maria Peterson-Dăscăliţa. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa (cf. Ioan 11, 25), să odihnească sufletul robului Său Peter (Petru), împreună cu drepţii, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, să mângâie familia îndurerată şi pe toţi cei care, astăzi, sunt întristaţi de plecarea dintre noi a domnului Peter Peterson. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru toţi cei îndoliaţi, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 140, Ultimul acces: 2026-10-27 11:07:40
|
Timp total: 0.06s...
[]:1