Etapa națională a concursului Istoria și Tradițiile Romilor: Biserica vă învață că sunteți chipul lui Dumnezeu[2026-05-12]de basilica.roEtapa națională a concursului Istoria și Tradițiile Romilor s-a desfășurat în perioada 6-9 mai, la Suceava, iar reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au transmis elevilor că Biserica vă învață că sunteți chipul lui Dumnezeu, iar în fața Lui, singura ierarhie care contează este cea a virtuții, a bunătății și a cunoașterii. Concursul vizează dezvoltarea competențelor sociale și civice, promovând totodată și valorile istorice, culturale și etnice ale etniei rome. Părintele Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Biroului Relații cu Minoritățile, a transmis un mesaj participanților la concurs din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În mesajul său, părintele Mihai Cobziuc a reiterat angajamentul Arhiepiscopiei de a fi o casă a tuturor, precum și un spațiu al dialogului și al respectului reciproc. Frumusețea diversității Reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a vorbit și despre legătura dintre importanța cunoașterii istoriei romilor și viitor. Istoria romilor este, din păcate, una marcată adesea de suferință și marginalizare, dar este, în egală măsură, o istorie a supraviețuirii miraculoase, a talentului debordant și a unei profunde simțiri creștine. Învățați despre reziliența strămoșilor voștri, despre meșteșugurile uitate care au ridicat biserici și conace, și despre acea libertate a spiritului pe care nicio sclavie sau opresiune nu a putut-o înfrânge definitiv. Educația pe care o primiți astăzi este cea mai puternică armă împotriva întunericului ignoranței. Dragi tineri, trăim într-o lume care tinde spre uniformizare, dar adevărata frumusețe a creației divine constă în diversitate. Așa cum într-o grădină florile de culori diferite fac splendoarea întregului, tot așa și comunitatea noastră este întregită de specificul culturii rome, a transmis părintele Mihai Cobziuc. Participanții la concurs au beneficiat de o excursie prin Bucovina, iar principalul punct de atracție al vizitei a fost Mănăstirea Voroneț. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 15, Ultimul acces: 2026-05-25 08:52:35
|
Timp total: 0,31s...
[]:1