PS Paisie Sinaitul: Orbul parcurge spiritual un drum progresiv, de la intuneric la lumina credintei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Paisie Sinaitul: Orbul parcurge spiritual un drum progresiv, de la întuneric la lumina credinței

[2026-05-17]
de Alexandru Boboc

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a subliniat duminică la Catedrala Patriarhală că orbul vindecat a parcurs spiritual un drum progresiv de la întuneric la lumina credinței.
„După ce Iisus îi unge ochii cu tină, punându-l astfel în contact cu situația sa pământească, îl trimite să se spele la scăldătoarea Siloamului. Începând din acest moment, orbul urmează drumul spre lumină”, a spus Preasfinția Sa.
La început, orbul nu știe cine l-a vindecat, descoperă mai întâi că Iisus este un Proroc, un trimis al lui Dumnezeu, iar în sfârșit Îl recunoaște pe Iisus drept Fiul lui Dumnezeu și I se închină.
În partea opusă, există un progres în necredință, în adâncirea întunericului, la iudeii și fariseii care observaseră minunea.
„Mai întâi observăm dezacordul, dezbinarea dintre farisei asupra identității lui Iisus. Apoi, după ce s-au sfătuit și au pus la cale ca dacă cineva va mărturisi că Iisus este Hristos, adică Mesia, să fie dat afară din sinagogă, observăm siguranța lor, înverșunarea lor în ură: Noi știm că Omul acesta este păcătos”, a explicat PS Paisie Sinaitul.
O răsplată măreață
După toată lupta cu fariseii și arhiereii, orbul nu reușește să convingă pe nimeni de ceea ce se întâmplase cu el.
„Deși minunea vindecării sale devenise subiect de scandal, orbul vindecat nu este dispus pentru nimic pe lume să închidă ochii, să spună ca ei, ca fariseii, ca aceștia să nu-și simtă amenințate autoritatea și privilegiile”.
„Aflând Domnul că acest orb vindecat s-a purtat frumos și cu deplin curaj în fața anchetatorilor săi, că i-a înfruntat pe farisei și L-a apărat pe El, Care-l tămăduise, a vrut atunci Iisus să mângâie suferința lui și mai ales să-i răsplătească neînfricatului bărbat curajul”.
Astfel, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, îi oferă orbului cea mai măreață răsplată pentru credința și curajul mărturisirii sale: Se descoperă pe Sine.
„Iar această răsplată este cea pe care Fiul lui Dumnezeu o va dărui mai târziu tuturor ucenicilor Săi, tuturor celor care Îl vor mărturisi pe El, tuturor celor care Îl vor apăra, tuturor celor care vor răbda pentru numele Lui ocări și suferințe”, a subliniat Episcopul vicar patriarhal.
Orbirea spirituală
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a atenționat în partea finală a predicii că orbirea spirituală se manifestă și în zilele noastre: „Prin ostilitate față de credință, prin agresivitate față de valorile creștine, prin diminuare a vieții spirituale, prin superficialitate, prin ignoranță și indiferență dusă până la uitarea de Dumnezeu și de Biserica Sa”.
Ierarhul a evidențiat că mărturisirea credinței și apărarea numelui lui Iisus sunt răsplătite de Fiul lui Dumnezeu Însuși, prin vindecare, prin descoperire și prin dăruirea Sa personală.
„Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne dăruiască, pe lângă vederea trupească, a ochilor noștri, darul vederii duhovnicești, spirituale, și astfel, luminați de harul lui Dumnezeu, să ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră”, a încheiat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
Hirotonie
La momentul rânduit din Sfânta Liturghie a avut loc hirotonia în preot a diaconului Vasile Robert Nechifor.
După hirotonie, Episcopul vicar patriarhal l-a prezentat credincioșilor pe noul preot, care va sluji la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”- Titan, unde a fost diacon din 2022.
„Din octombrie 2019 a devenit colaborator la Ziarul Lumina, iar din februarie 2020 până în august 2025 a fost Redactor al Ziarului Lumina, la departamentul Actualitate religioasă. Începând cu data de 1 septembrie 2025, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a numit în postul de secretar al Editurilor Patriarhiei Române”.
„Îl felicităm Părintele Vasile Robert cu ocazia primirii harului preoției și îi dorim să aibă o slujire sfântă și mântuitoare, spre folosul Bisericii și slava lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat că părintele Vasile Robert provine dintr-o familie preoțească, evidențiind că atât tatăl său, cât și fratele său sunt preoți.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1, Ultimul acces: 2026-05-18 00:58:35