S-au împlinit 92 de ani de la naşterea Părintelui Serafim Rose: De la filosofia orientală la viaţa în Hristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

S-au împlinit 92 de ani de la naşterea Părintelui Serafim Rose: De la filosofia orientală la viaţa în Hristos

[2026-08-13]
de Cristian Damian

Joi s-au împlinit 92 de ani de la naşterea Părintelui Serafim Rose, unul dintre cunoscuţii mărturisitori şi apologeţi americani ai Ortodoxiei. Parcursul său a trecut de la studiul gândirii orientale la convertirea sa, la vârsta de 28 ani, când avea să primească Botezul ortodox.
Eugene Dennis Rose s-a născut în data de 13 august 1934, în San Diego, California, într-o familie cu origini mixte: olandeză, franceză şi norvegiană.
A manifestat încă din tinereţe o capacitate intelectuală deosebită, absolvind liceul ca şef de promoţie. În anii de studii, însă, preocupările sale s-au îndepărtat treptat de perspectiva unei cariere academice obişnuite, fiind preocupat tot mai mult de întrebarea privind sensul ultim al existenţei şi de căutarea adevărului.
De la filosofia orientală la Ortodoxie
După absolvirea Colegiului Pomona, în 1956, cu o diplomă în limbi orientale, Eugene Rose şi-a continuat studiile la Academia de Studii Asiatice din San Francisco şi, ulterior, la Universitatea Berkeley din California, unde a obţinut un master în limbi orientale, în 1961.
În această perioadă, a studiat filosofia occidentală şi tradiţiile religioase ale Orientului, învăţând inclusiv chineza veche şi modernă. A colaborat la traducerea unor texte clasice chinezeşti şi a aprofundat gândirea orientală. Cu toate acestea, studiul acestor tradiţii nu i-a oferit răspunsul pe care îl căuta.
Cercetarea sa l-a apropiat de ideea unei religii tradiţionale şi, în cele din urmă, l-a determinat să redescopere creştinismul răsăritean pe care îl cunoscuse în copilărie.
A fost primit în Biserica Ortodoxă în 25 februarie 1962, la Catedrala Ortodoxă Rusă „Bucuria tuturor celor necăjiţi” din San Francisco. A devenit apoi ucenic al Sfântului Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai şi San Francisco, a cărui influenţă a avut un rol important în formarea sa duhovnicească.
Viaţa monahală în California
După trecerea la Domnul a Sfântului Ioan Maximovici, în 1966, Eugene Rose şi prietenul său Gleb Podmoşenski au căutat un loc retras în nordul Californiei, unde să poată continua lucrarea misionară şi editorială începută împreună.
Cei doi au deschis în San Francisco, în 1964, un magazin de cărţi ortodoxe şi au început publicarea revistei The Orthodox Word. În 1969 s-au stabilit în apropierea localităţii Platina, într-o zonă muntoasă izolată, unde au întemeiat ceea ce avea să devină Mănăstirea „Sfântul Gherman” din Alaska.
În data de 27 octombrie 1970, la 36 de ani, Eugene a fost tuns în monahism, primind numele Serafim, după Sfântul Serafim de Sarov, iar Gleb a primit numele Gherman, după Sfântul Gherman din Alaska.
A fost hirotonit diacon în ziua de 2 ianuarie 1977 şi preot în 24 aprilie în acelaşi an, de către Episcopul Nectarie Kontzevitch de Seattle.
Lucrarea editorială
Părintele Serafim s-a dedicat rugăciunii, studiului scrierilor Sfinţilor Părinţi şi nevoinţei ascetice. În acelaşi timp, a continuat activitatea editorială, încercând să facă accesibilă înţelepciunea tradiţiei ortodoxe unui public contemporan.
Deşi preţuia foarte mult singurătatea şi viaţa pustnicească, în ultimii ani ai vieţii sale a desfăşurat o activitate pastorală tot mai intensă. Scrierile sale au abordat teme precum nihilismul, Revelaţia lui Dumnezeu, viaţa de după moarte şi locul tradiţiei ortodoxe în lumea contemporană.
Printre lucrările sale se numără „Ortodoxia şi religia viitorului”, „Sufletul după moarte”, „Revelaţia lui Dumnezeu în inima omului”, „Împărăţia Cerului, Crearea lumii şi omul începuturilor”, „Nihilismul” şi „Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă”.
Părintele Serafim Rose a trecut la Domnul în 2 septembrie 1982, la vârsta de 48 de ani. După mutarea sa în veşnicie, scrierile sale au cunoscut o răspândire mult mai largă, fiind traduse în numeroase limbi, între care rusă, greacă, română, sârbă, bulgară, georgiană, franceză, letonă, polonă şi italiană.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 101, Ultimul acces: 2026-10-24 13:02:32