Tomosul sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu[2026-08-16]de Alexandru BobocTomosul sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, prezentat duminică la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou din Capitală. SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi mireni din Patriarhia Română, Har, pace şi bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Cuviincios şi vrednic de toată lauda este a cinsti pomenirea celor ce s-au săvârşit întru sfinţenie, care au câştigat de la Dumnezeu îndrăznire datorită vieţii lor virtuoase, mărturisind pe Hristos, prin faptele şi cuvintele lor, în vremuri de prigoană. Despre ei, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că, întrucât au ascultat cuvântul Său, s-au făcut „prietenii Lui” (Ioan 15, 14). Prin jertfa lor, ei s-au asemănat Mirelui Hristos, ascultând cuvântul Său care zice: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (Ioan 15, 18-19). Cinstind pe cei ce au strălucit prin vieţuirea lor sfântă şi s-au făcut prin fapte călăuzitori oamenilor, împlinim îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). Pe aceşti sfinţi Biserica îi cinsteşte cu laude şi cu cântări, precum spune Prorocul David, de Dumnezeu insuflat: ,,Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor“ (Psalmul 138, 17). Cu adevărat, sfinţii au împlinit cuvântul şi voia lui Dumnezeu, după cum citim iarăşi în Psalmi: „prin sfinţii de pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalmul 15, 3). Printre aceşti aleşi ai lui Dumnezeu se numără şi Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu. Această mare nevoitoare şi iubitoare de Dumnezeu s-a născut în a doua jumătate a veacului al XVII-lea în familia postelnicului Neagu din Negoeşti, fiind nepoata domnitorului Antonie Vodă din Popeşti. În anul 1674 s-a căsătorit cu Constantin Brâncoveanu, care avea să ajungă, în anul 1688, domnitor al Ţării Româneşti. Împreună cu el a fost părtaşă nu doar în viaţa de familie, ci şi la înfăptuirea unor lucrări de folos poporului. Dumnezeu le-a binecuvântat casa cu unsprezece copii (patru fii şi şapte fiice), pe care i-au crescut în dreapta credinţă şi învăţătură aleasă, rânduind pentru ei dascăli bine pregătiţi din Răsărit şi din Apus. Iubind frumuseţea casei Domnului, ea a ctitorit multe lăcaşuri sfinte, singură sau împreună cu soţul ei, şi a înzestrat şi alte multe mănăstiri din Ţara Românească, Ardeal, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi Sfântul Munte Athos. În anul 1714, răutatea şi invidia vrăjmaşilor s-au abătut cu cruzime asupra casei Brâncovenilor. Astfel, în Săptămâna Pătimirilor Domnului din anul 1714, din porunca sultanului Ahmed al III-lea, Voievodul a fost prins şi dus la Înalta Poartă, împreună cu soţia, cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Acolo, pentru că nu au vrut să lepede credinţa creştin ortodoxă, au fost chinuiţi şi apoi au primit moarte mucenicească. Sfânta Maria Brâncoveanu a îndurat închisoarea, dispreţul, foamea şi lipsurile, dar nu a căzut în deznădejde, ci s-a întărit prin rugăciune şi nădejde în Dumnezeu. Răscumpărată cu aur mult de rudeniile ei credincioase, a fost eliberată, dar, la scurt timp, în urma intrigilor unor boieri Cantacuzini, a fost exilată în Anatolia. Abia în anul 1716, Doamna Maria s-a putut întoarce în Muntenia, fiind ajutată de domnitorul Ioan Mavrocordat. În taină şi cu mare evlavie a adus moaştele Sfinţilor Brâncoveni din insula Halki, unde fuseseră îngropate de câţiva creştini râvnitori, şi le-a aşezat în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Bucureşti, ctitoria lor, iar deasupra mormântului a pus o candelă care până astăzi arde spre pomenirea Sfântului Voievod Martir. De asemenea, s-a preocupat de căsătoria fiicelor rămase în viaţă şi de creşterea nepoţilor ei. În anii din urmă ai vieţii, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu şi-a îndreptat paşii spre ctitoria sa, Mănăstirea Surpatele, unde a rămas vreme îndelungată în rugăciune, post şi milostenie. De acolo mergea adesea la Mănăstirea Dintr-un lemn, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cărarea pe care mergea Sfânta Maria Brâncoveanu a fost numită de popor „Drumul Doamnei” sau „Drumul lacrimilor”, întrucât acel drum a fost presărat cu lacrimile Doamnei îndurerate de pierderea fiilor şi a soţului ei. În luna decembrie a anului 1729, Sfânta Maria Brâncoveanu şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropată cu cinste în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou, din Bucureşti, alături de familia sa pentru care a plâns şi s-a rugat îndelung. Smerenia Noastră, după consultarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, împreună cu toţi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestei Sfinte Doamne, luând aminte la evlavia ei vrednică de laudă pentru rugăciune şi apărarea dreptei credinţe, şi căutând folosul duhovnicesc al poporului drept-credincios ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor Harul Preasfintei Treimi, HOTĂRÂM Ca, de acum înainte şi în veci, SFÂNTA DOAMNĂ MARIA BRÂNCOVEANU, să fie numărată între sfinţii Bisericii şi să fie pomenită cu cântări de laudă în ziua ei de prăznuire, la 16 august în fiecare an, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, rânduim să se tipărească slujba şi viaţa SFINTEI DOAMNE MARIA BRÂNCOVEANU, să i se picteze icoana, care să fie primită cu toată evlavia de drept-credincioşii creştini, iar chipul ei să fie zugrăvit alături de celelalte sfinte de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte. Şi, pentru ca evlavia drept-măritorilor creştini să sporească prin cinstirea şi chemarea în rugăciune a SFINTEI DOAMNE MARIA BRÂNCOVEANU, mai rânduim ca ea să fie şi ocrotitoare a unor biserici noi sau reînnoite. Pentru deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, am întocmit şi întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de proclamare a canonizării SFINTEI DOAMNE MARIA BRÂNCOVEANU, pe care îl aducem la cunoştinţa preacucernicului cler, a preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi mireni din Patriarhia Română. Acest TOMOS SINODAL DE CANONIZARE se proclamă astăzi, 16 august, anul mântuirii 2026, în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Bucureşti, la prima prăznuire a SFINTEI DOAMNE MARIA BRÂNCOVEANU. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13). PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE † D A N I E L Actual a fost semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 82, Ultimul acces: 2026-10-27 15:13:54
|
Timp total: 0.05s...
[]:1