Proclamarea locală a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu: Bisericile ajutate de sfântă au primit icoane relicvar[2026-08-16]de Alexandru BobocProclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu a avut loc duminică la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou din Capitală. Bisericile ctitorite şi ajutate de sfântă au primit icoane cu un fragment din cinstitele sale moaşte. Între acestea se numără Biserica „Sf. Nicolae” Dintr-o zi din Capitală, Mănăstirile vâlcene Hurezi, Surpatele şi Dintr-un lemn, Mănăstirea Berivoi (jud. Braşov) şi Mănăstirea Viforâta (jud. Dâmboviţa). Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de arhierei format din Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Episcopul vicar Ilarion Făgărăşanul al Arhiepiscopiei Sibiului. Tomos sinodal Actul oficial de proclamare a fost prezentat credincioşilor de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. „Sfânta Maria Brâncoveanu a îndurat închisoarea, dispreţul, foamea şi lipsurile, dar nu a căzut în deznădejde, ci s-a întărit prin rugăciune şi nădejde în Dumnezeu”, se arată în tomosul de proclamare. În act sunt prezentate încercările nenumărate prin care a trecut Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu după martirizarea soţului şi a fiilor ei, în 1714. „Abia în anul 1716, Doamna Maria s-a putut întoarce în Muntenia, fiind ajutată de domnitorul Ioan Mavrocordat. În taină şi cu mare evlavie a adus moaştele Sfinţilor Brâncoveni din insula Halki, unde fuseseră îngropate de câţiva creştini râvnitori, şi le-a aşezat în Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din Bucureşti, ctitoria lor, iar deasupra mormântului a pus o candelă care până astăzi arde spre pomenirea Sfântului Voievod Martir”. Printre altele, tomosul prevede: „Pentru ca evlavia drept-măritorilor creştini să sporească prin cinstirea şi chemarea în rugăciune a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, ea să fie şi ocrotitoare a unor biserici noi sau reînnoite”. Model de credinţă, răbdare şi dărnicie În continuare, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a prezentat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu – model de credinţă, răbdare şi dărnicie”. „În viaţa acestei sfinte femei vedem chipul luminos de soţie şi mamă credincioasă, modelul de răbdare martirică în suferinţă şi exemplul de iubire darnică faţă de Biserică şi popor. Astfel, la Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu observăm că iubirea faţă de Dumnezeu a întărit-o ca să poată purta cu credinţă o durere fără seamăn, devenind temeiul speranţei pentru fiicele şi ginerii ei”, a subliniat Preafericirea Sa. Patriarhul României a evidenţiat grija pe care sfânta a arătat-o pentru educarea în spiritul creştin a celor 11 copii pe care i-a dăruit Dumnezeu. „Împreună cu soţul ei, a adus la curtea domnească dascăli de mare valoare, cărturari care predau la vestita academie domnească de pe lângă Mănăstirea Sfântul Sava, astfel încât fiii şi fiicele ei să deprindă cunoaşterea limbilor clasice şi o cultură laică şi teologică profundă”. Sfânta Maria Brâncoveanu Sfânta, soţia Domnitorului Constantin Brâncoveanu, s-a născut în a doua jumătate a veacului al 17-lea în familia postelnicului Neagu din Negoeşti, fiind nepoata domnitorului Antonie Vodă din Popeşti. După martirizarea soţului ei şi a celor patru fii la Istanbul, a îndurat temniţa şi exilul, dar în taină şi cu mare evlavie a adus moaştele Sfinţilor Brâncoveni din insula Halki, unde fuseseră îngropate de câţiva creştini râvnitori, şi le-a aşezat în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Bucureşti, ctitoria lor. În anii din urmă ai vieţii, Doamna Maria Brâncoveanu şi-a îndreptat paşii spre ctitoria sa, Mănăstirea Surpatele, unde a rămas vreme îndelungată în rugăciune, post şi milostenie. De acolo mergea adesea la Mănăstirea Dintr-un lemn, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cărarea pe care mergea Sfânta Maria Brâncoveanu a fost numită de popor „Drumul Doamnei” sau „Drumul lacrimilor”, întrucât acel drum a fost presărat cu lacrimile Doamnei îndurerate de pierderea fiilor şi a soţului ei. A trecut la Domnul în luna decembrie a anului 1729, fiind înmormântată cu cinste în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Bucureşti. Canonizarea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu a avut loc în anul 2025, alături de alte 15 sfinte femei românce. Sfânta a fost rânduită în calendar în data de 16 august, când este şi sărbătoarea soţului ei, a celor patru fii ai lor şi a sfetnicului Ianache. Mai multe fotografii de la proclamarea locală sunt disponibile în galeria foto. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 72, Ultimul acces: 2026-10-24 13:12:02
|
Timp total: 0.04s...
[]:1