Folclorul românesc, premiat la un concurs din Croaţia: Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava a obţinut Marele Trofeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Folclorul românesc, premiat la un concurs din Croaţia: Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava a obţinut Marele Trofeu

[2026-08-27]
de Cristian Damian

Corala de fete „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava a obţinut luni Marele Trofeu cu punctaj maxim la competiţia internaţională Chorus Inside Croatia 2026, desfăşurată la Rovinj.
Totodată, tinerele eleve sucevence, dirijate de părintele Lucian Tablan Popescu, au câştigat premiul categoriei „Polyphonical Profane Music”, unde au primit 29 din 30 de puncte şi Medalia de Aur.
Bucovina, reprezentată pe scena internaţională
Dirijorul coralei a subliniat importanţa rezultatului obţinut, evidenţiind munca depusă pentru această performanţă.
„Sunt extrem de mândru de aceste fete. Au muncit enorm, iar rezultatul din această seară este răsplata pentru talentul, disciplina şi pasiunea lor. Au cântat cu sufletul şi au dus în Croaţia frumuseţea folclorului românesc şi numele Sucevei”, a declarat preotul, potrivit presei locale.
Rezultatul a fost apreciat de Mihaela Bârsan, membră a proiectului „10 pentru folclor” care susţine introducerea culturii tradiţionale ca materie în şcolile sucevene, într-o postare pe pagina personală de Facebook.
„Un trofeu care nu înseamnă doar o victorie. Înseamnă 18 ani de dăruire, sute de ore de repetiţii, emoţii, sacrificii, bucurii şi, mai presus de toate, dragoste pentru muzică”.
Mihaela Bârsan a subliniat că performanţa are o semnificaţie aparte şi prin faptul că elevele provin dintr-un colegiu cu profil teoretic, nu artistic: „Îşi construiesc performanţa artistică din pasiune, în timpul lor liber, după orele de şcoală”.
O tradiţie corală
Corala „Ciprian Porumbescu” reuneşte eleve ale Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava şi este coordonată de părintele profesor Lucian Tablan Popescu. De-a lungul celor 18 ani de activitate, ansamblul a participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale.
La concursul din Rovinj, repertoriul prezentat de elevele sucevence a adus în atenţia publicului şi a juriului expresii ale patrimoniului muzical românesc, contribuind la promovarea folclorului şi a tradiţiei corale româneşti peste hotare.
Premiile obţinute în Croaţia se adaugă celor peste 150 de medalii şi trofee, acumulate de corala colegiului sucevean în cei 18 ani de activitate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 105, Ultimul acces: 2026-10-26 06:18:22