Masa aproapelui: Un nou proiect social vine în ajutorul persoanelor vulnerabile din Oneşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Masa aproapelui: Un nou proiect social vine în ajutorul persoanelor vulnerabile din Oneşti

[2026-08-27]
de Alexandru Boboc

Asociaţia „Patmos” Oneşti dezvoltă un nou mecanism de sprijin pentru persoanele vârstnice, cu dizabilităţi şi adulţii vulnerabili care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană.
Proiectul a a primit recent o finanţare de aproximativ 90.000 de lei de la Consiliul Judeţean Bacău, sumă la care se adaugă contribuţia asociaţiei.
Timp de trei luni, peste 25 de persoane vulnerabile vor primi porţii de hrană caldă la domiciliu. Mâncarea va fi preparată la Cantina Socială „Prânzul Ştefanian”.
„Livrarea hranei va constitui, în acelaşi timp, o ocazie pentru menţinerea unui contact uman regulat cu beneficiarii, observarea eventualelor situaţii de risc şi, atunci când este necesar, orientarea persoanei către serviciile şi resursele existente în comunitate”, au menţionat reprezentanţii asociaţiei.
Proiectul urmăreşte nu doar reducerea insecurităţii alimentare, ci şi prevenirea singurătăţii şi a izolării sociale.
Beneficiarii vor fi identificaţi cu ajutorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oneşti, al medicilor de familie, al parohiilor, al organizaţii neguvernamentale şi al altor actori comunitari.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 126, Ultimul acces: 2026-10-26 14:27:57