O fostă clădire a administraţiei închisorii comuniste din Sighetu Marmaţiei devine centru de educaţie şi cultură[2026-08-26]de Cristian DamianO fostă clădire a administraţiei închisorii comuniste din Sighetu Marmaţiei va deveni centru pentru educaţie şi cultură, după ce a fost consolidată şi reabilitată în cadrul proiectului dedicat Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Imobilul a fost construit la începutul secolului al 20-lea pentru a găzdui clubul de lectură al oraşului. În anii ’50, clădirea a fost utilizată ca loc de detenţie politică. „După un amplu proces de consolidare şi reabilitare, ea este pregătită să primească o nouă destinaţie: un spaţiu dedicat educaţiei, cercetării şi dialogului cultural. Sperăm să devină un reper al vieţii culturale din Sighetu Marmaţiei”, au transmis reprezentanţii instituţiei într-o postare pe pagina de Facebook. Centrul Multifuncţional va pune la dispoziţia publicului spaţii pentru activităţi educaţionale, conferinţe, ateliere, şcoli de vară, proiecte de cercetare şi manifestări culturale. Reprezentanţii Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei au subliniat că reabilitarea şi consolidarea clădirii este un act prin care aceasta este „redată comunităţii”. Proiect pentru un nou spaţiu cultural Intervenţia face parte din proiectul „Memorialul Victimelor Sighet”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), implementat în perioada iunie 2022 – august 2026. Iniţiativa a inclus şi amenajarea unui nou spaţiu expoziţional în clădirea Memorialului, inaugurat în decembrie 2025. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei funcţionează în fosta închisoare politică din Sighetu Marmaţiei şi reprezintă unul dintre principalele locuri de memorie dedicate represiunii comuniste din România. Noul Centru Multifuncţional va fi deschis publicului sâmbătă, între orele 10:00 şi 14:00, şi este situat pe strada Gheorghe Şincai nr. 19 din Sighetu Marmaţiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 85, Ultimul acces: 2026-10-26 09:58:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1