Procesiune pe străzile Alexandriei: Cerem ocrotirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor pentru noi şi pentru aşezările în care trăim[2026-08-29]de Alexandru BobocMunicipiul Alexandria a găzduit sâmbătă seară o procesiune cu moaştele Sfinţilor Ierarhi Vasile cel Mare şi Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, şi ale Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena. Alaiul de clerici şi credincioşi a fost condus de Episcopul Galaction al Alexandriei şi Teleormanului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Nicodim de Skopelos, Episcop vicar al Mitropoliei de Halkida, Istiaia si Sporadele de Nord (Biserica Ortodoxă a Greciei) Ierarhul din Grecia a adus în ţara noastră pentru câteva zile mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare. Episcopul Alexandriei şi Teleormanului a amintit că tradiţia acestei procesiuni a fost reluată după anul 1990. „Am săvârşit, după o veche rânduială a Bisericii noastre, reînnodată după anul 1990, această procesiune organizată de fiecare dată cu prilejul unor mari sărbători, în care, prin purtarea în procesiunea icoanelor sfinte, a Sfintelor moaşte, cerem ocrotirea Preabunului Dumnezeu şi a Sfinţilor pentru noi şi pentru aşezările noastre, oraşe şi sate”. Preasfinţitul Părinte Galaction a subliniat că Sfinţii Vasile cel Mare şi Alexandru s-au impus în istoria Bisericii noastre în chip deosebit prin apărarea dreptei credinţe şi prin povăţuirea poporului credincios. Să păstrăm dreapta credinţă Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să păstreze credinţa şi să fie consecvenţi în împlinirea faptelor bune. „Mulţumim tuturor celor care aţi fost în seara aceasta împreună cu noi la această procesiune şi rugăm pe Preabunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfinţilor Ierarhii, Alexandru şi Vasile cel Mare, să ajute tuturor, întru toate cele de folos, vieţii acesteia pământeşti şi mântuirii sufleteşti”. La final, Preasfinţitul Părinte Galaction le-a mulţumit tuturor instituţiilor locale şi de ordine publică implicate în buna desfăşurare a procesiunii. Sărbătoare în Alexandria Prăznuirea Sfântului Ierarh Alexandru are o însemnătate aparte pentru oraşul Alexandria, deoarece este ocrotitorul municipiului şi al Catedralei Episcopale din oraş. Lăcaşul de cult păstrează în patrimoniul său fragmente din cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. Cinstitele moaşte ale Sfântului Vasile cel Mare vor rămâne spre închinare în Alexandria până în data de 1 septembrie, după care vor fi duse la Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca, unde vor rămâne până miercuri, 2 septembrie, la miezul nopţii. Mai multe fotografii de la procesiune vor fi disponibile în secţiunea foto. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 72, Ultimul acces: 2026-10-24 07:38:07
|
Timp total: 0.18s...
[]:1