Arhim. Dionisie Constantin: Sfântul Ioan Botezătorul ne învaţă să mărturisim adevărul fără ură[2026-08-29]bbasilica.ro29 Foto creditParaclisul Catedralei Naţionale / Alexandru Cojocar Adaugă Basilica, sursa ta preferată în Google Sfântul Ioan Botezătorul ne învaţă să mărturisim adevărul fără ură şi să apărăm dreptatea fără a-l dispreţui pe cel care a greşit, a subliniat sâmbătă Arhim. Dionisie Constantin, Consilier patriarhal coordonator la Atelierele Patriarhiei Române, în predica rostită la Paraclisul Catedralei Naţionale. De sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, părintele arhimandrit Dionisie Constantin a explicat că mustrarea adresată de Înaintemergătorul Domnului regelui Irod nu urmărea umilirea acestuia, ci îndreptarea şi mântuirea lui. „Sfântul Ioan ne învaţă să mărturisim adevărul fără ură şi să apărăm dreptatea fără a-l dispreţui pe omul care a greşit, pentru că însăşi mustrarea adresată lui Irod urmărea îndreptarea şi mântuirea lui”, a spus Arhim. Dionisie Constantin. În acest sens, părintele consilier a evidenţiat că iubirea faţă de aproapele nu presupune ignorarea răului, ci preocuparea pentru vindecarea sufletească a celui care a greşit. „Iubirea adevărată faţă de om nu poate deveni indiferenţă faţă de păcatul care îi răneşte sufletul”, a subliniat părintele arhimandrit. Biserica răspunde la ospăţ prin înfrânare Arhim. Dionisie Constantin a explicat că împrejurările morţii Sfântului Ioan Botezătorul oferă cheia pentru înţelegerea postului rânduit de Biserică în această zi. Potrivit relatării din Evanghelia după Marcu, în palatul lui Irod era ospăţ, iar fiica Irodiadei a dansat înaintea regelui şi a oaspeţilor săi. Irod i-a promis că îi va oferi ceea ce va cere, iar aceasta, îndemnată de mama sa, a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deşi s-a întristat, ceea ce arată că glasul conştiinţei sale nu dispăruse cu totul, Irod a ales să îşi respecte promisiunea nesăbuită şi a poruncit uciderea Prorocului. „Biserica răspunde ospăţului lui Irod prin înfrânare. Neînfrânarea întunecă mintea şi slăbeşte voinţa, în timp ce postul îl ajută pe om să-şi păstreze trează conştiinţa”, a explicat părintele arhimandrit. „Adevărata libertate nu constă în posibilitatea de a împlini orice dorinţă, ci în puterea de a nu fi stăpâniţi de ea.” Sfântul Ioan a mărturisit adevărul fără teamă Arhim. Dionisie Constantin a evidenţiat că întreaga viaţă a Sfântului Ioan Botezătorul a fost o mărturie a înfrânării şi a dăruirii totale lui Dumnezeu. Viaţa în pustie şi desprinderea de bogăţie şi de slava omenească i-au oferit libertatea lăuntrică necesară pentru a spune adevărul fără teamă, inclusiv în faţa regelui Irod. Mustrarea adresată acestuia nu urmărea însă umilirea lui, ci îndreptarea lui. Sfântul Ioan devine astfel un model pentru mărturisirea adevărului fără ură şi pentru apărarea dreptăţii fără dispreţ faţă de omul care a greşit. „Irod nu i-a putut reduce la tăcere glasul” Privind numai la sfârşitul pământesc al Sfântului Ioan Botezătorul, s-ar putea crede că Irod a fost cel care a învins. Regele avea puterea; a dat porunca, iar capul Prorocului a fost adus pe tipsie. Istoria arată însă caracterul vremelnic al acestei aparente biruinţe, a explicat părintele arhimandrit. „Puterea lui Irod şi strălucirea palatului său au trecut, în timp ce glasul Sfântului Ioan continuă, după aproape două mii de ani, să răsune în Biserică.” „Irod i-a putut tăia capul Sfântului Ioan, dar nu i-a putut reduce la tăcere glasul.” Adevărul pentru care Sfântul Ioan şi-a dat viaţa nu a murit odată cu el, iar Înaintemergătorul Domnului se înscrie în şirul marilor proroci care au mustrat nedreptatea şi au chemat oamenii la întoarcerea către Dumnezeu. Chemarea definitorie a propovăduirii sale rămâne: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 3: 2). Un „triptic duhovnicesc” la finalul anului bisericesc În predica sa, Arhim. Dionisie Constantin a vorbit şi despre semnificaţia celor trei mari sărbători din luna august: Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august), Adormirea Maicii Domnului (15 august) şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Cele trei sărbători alcătuiesc, potrivit părintelui arhimandrit, un „adevărat triptic duhovnicesc”, care îndreaptă gândul credincioşilor spre sfârşitul vieţii pământeşti, Judecata de Apoi şi Împărăţia lui Dumnezeu. La Schimbarea la Faţă, Mântuitorul le descoperă Sfinţilor Apostoli Petru, Iacov şi Ioan slava dumnezeirii Sale, iar lumina Taborului reprezintă totodată o pregustare a slavei Învierii şi a celei de-a doua veniri a Domnului. Adormirea Maicii Domnului vorbeşte despre trecerea de la viaţa pământească la cea cerească, în timp ce Sfântul Ioan Botezătorul aduce în prim-plan chemarea la pocăinţă. „Taina lui Hristos Cel Preaslăvit, rugăciunea Maicii Domnului şi chemarea la pocăinţă a Sfântului Ioan se întâlnesc la sfârşitul anului bisericesc şi ne vorbesc despre taina mântuirii noastre”, a spus Arhim. Dionisie Constantin. Adevărata înnoire începe dinlăuntrul omului Arhimandritul Dionisie Constantin a legat mesajul sărbătorii şi de apropierea începutului noului an bisericesc, la data de 1 septembrie. „Este semnificativ că, înaintea acestui nou început, ne întâmpină glasul Sfântului Ioan, amintindu-ne că adevărata înnoire începe dinlăuntrul omului, prin întoarcerea sa la Dumnezeu.” Pocăinţa începe prin cercetarea sinceră a propriei vieţi şi recunoaşterea greşelilor şi se concretizează în lupta cu slăbiciunile personale, în împăcarea cu aproapele şi în înnoirea legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune, spovedanie şi împlinirea poruncilor. Arhim. Dionisie Constantin i-a îndemnat, în final, pe credincioşi să-i ceară Sfântului Ioan Botezătorul puterea de a birui ispitele şi de a urma calea pocăinţei, dobândind „înfrânarea care ne face liberi, conştiinţa care ne păstrează aproape de Dumnezeu şi statornicia de a rămâne în adevăr”. „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” este îndemnul Sfântului Ioan pe care părintele arhimandrit le-a reamintit credincioşilor să îl păstreze în inimă, pentru ca Înaintemergătorul Domnului să le fie „povăţuitor spre pocăinţă şi sprijin în mărturisirea adevărului”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 72, Ultimul acces: 2026-10-24 06:23:27
|
Timp total: 0.04s...
[]:1