Comisia luterano-catolica va publica un nou document - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Comisia luterano-catolică va publica un nou document

[2005-11-08]
Ieri dimineață, Sfântul Părinte l-a primit pe Episcopul Mark Hanson, președintele Feredației Luterane Mondiale, care a venit însoțit de o delegație. În discursul său în limba engleză, Papa a afirmat că unul dintre rezultatele "rodnicului dialog" dintre Biserica Catolică și Federația Luterană este "Declarația Comună despre Justificare, care constituie o importantă piatră de hotar pe drumul nostru comun spre unitatea vizibilă. Este o realizare importantă. Pentru a construi pe acest fundament, trebuie să acceptăm că mai sunt diferențe în ceea ce privește întrebarea centrală legată de justificare; acestea trebuie să fie abordare, împreună cu căile prin care harul lui Dumnezeu este comunicat în și prin Biserică".

Papa a amintit recenta sa vizită la Köln, Germania, și și-a exprimat speranța că "viitorul progresului dialogului nostru nu va fi pus într-un context al întrebărilor `instituționale` ci va ține cont de adevărata sursă a întregii slujiri a Bisericii. De fapt misiunea Bisericii este să dea mărturie despre adevărul lui Isus Cristos, Cuvânt făcut trup. Cuvântul și mărturia merg împreună." Sfântul Părinte a continuat amintind că "în curând, Comisia Internațională Luterano - Romano-Catolică pentru Unitate va încheia a patra fază a dialogului, publicându-și evoluția într-un document despre apostolicitatea Bisericii. Suntem cu toții conștienți că dialogul nostru fratern este provocat nu doar de nevoia de a verifica primirea acestor formulări comune ale doctrinei în Bisericile noastre, ci și mai mult de climatul general de astăzi de neîncredere în adevărurile creștine, în principiile etice, de care până acum nu se îndoia nimeni. Acest patrimoniu comun este în unele cazuri subminat de schimbările de abordare hermeneutică."

Papa Benedict al XVI-lea a indicat de asemenea faptul că "itinerarul ecumenic va înfrunta dificultăți și va solicita un dialog răbdător. Sunt totuși încurajat de solida tradiție a studiului serios și al schimburilor ce au caracterizat de-a lungul anilor relațiile catolico-luterane. Acum, când ne pregătim să aniversăm a 500-a aniversare a evenimentelor din 1517, trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a înțelege mai bine ce avem în comun și ce ne desparte, precum și darurile pe care le avem de oferit unii altora."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 836, Ultimul acces: 2026-04-08 05:39:20