Arhiepiscopul Varsanufie despre Naşterea Maicii Domnului: Descoperă taina lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Arhiepiscopul Varsanufie despre Naşterea Maicii Domnului: Descoperă taina lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului

[2026-09-09]
Cristian Damian

„Naşterea Preasfintei Fecioare din Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana descoperă înaintea noastră taina lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului”, a subliniat marţi Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului la hramul Mănăstirii Dintr-un Lemn din judeţul Vâlcea.
Înaltpreasfinţia Sa a explicat că sărbătoarea nu aminteşte doar un moment din istoria mântuirii, ci arată felul în care Dumnezeu pregăteşte, în chip tainic, împlinirea planului Său pentru oameni.
„Prin naşterea Pururea Fecioarei Maria a fost pregătită venirea în lume a Celui necuprins, iar neamul omenesc s-a apropiat de taina cea mai presus de minte, în care Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să fie ridicat la comuniunea cu Dumnezeu”.
Totodată, Arhiepiscopul Râmnicului a arătat că istoria Sfinţilor Ioachim şi Ana pune în lumină lucrarea harului divin.
„Din rugăciunea lor îndelungată, din răbdarea încercării şi din nădejdea păstrată înaintea lui Dumnezeu s-a născut cea care avea să devină Maica Vieţii. Astfel, Dumnezeu a arătat că ceea ce părea cu neputinţă înaintea oamenilor a devenit început al unei lucrări mai presus de înţelegere”.
O binecuvântare sfântă
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a arătat că Naşterea Maicii Domnului trebuie înţeleasă în strânsă legătură cu taina Întrupării.
„Cinstirea pe care Biserica o aduce Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se naşte din însăşi mărturisirea tainei Întrupării Fiului. Cu cât Biserica pătrunde mai adânc în taina aceasta, cu atât mai limpede vede locul unic pe care Maica Domnului îl ocupă în iconomia mântuirii”.
„În Maica Domnului, Biserica vede începutul pregătirii firii omeneşti pentru primirea lui Dumnezeu, iar în Mântuitorul Hristos contemplă împlinirea acestei lucrări dumnezeieşti: iubirea lui Dumnezeu Care Se pleacă spre făptura Sa pentru a o ridica, a o vindeca şi a o uni cu Sine”, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa.
Arhiepiscopul Râmnicului a explicat imaginea liturgică a Preasfintei Fecioare Maria ca „cer mai larg decât cerurile”, prin care Biserica exprimă minunea că Dumnezeu Cel necuprins s-a întrupat.
„Praznicul Naşterii Maicii Domnului ne cheamă să pătrundem, cu smerenie şi cu mintea luminată de credinţă, în adâncul tainei iconomiei dumnezeieşti, acolo unde lucrarea cea din veac a lui Dumnezeu se descoperă treptat în istorie ca pregătire pentru Întruparea Fiului şi pentru mântuirea neamului omenesc”, a spus la final Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 26, Ultimul acces: 2026-10-25 01:57:47