34 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, deziderat împlinit cu mari eforturi într-o societate post-sovietică[2026-09-14]Ştefana TotorceaLuni s-au împlinit 34 de ani de când, în 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhială de la Chişinău a decis reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de această decizie în data de 19 decembrie 1992, printr-un Act Patriarhal şi Sinodal care a recunoscut-o ca mitropolie autonomă şi de stil vechi, făcând parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române şi având reşedinţa la Chişinău. Cum a fost reactivată Mitropolia Basarabiei Republica Moldova îşi declarase independenţa în 1991, dar reflexele sovietice erau încă puternice în societatea de dincolo de Prut, astfel că drumul spre recunoaşterea de către autorităţile din Republica Moldova a mitropoliei reînfiinţate a fost unul sinuos, plin de obstacole şi întârzieri. Alături de deputatul basarabean Vlad Cubreacov, în lupta juridică pentru recunoaşterea mitropoliei reînfiinţate a fost implicat şi Anatol Telembici, actualul Mitropolit Antonie al Basarabiei, ca reprezentant al mitropoliei. Procesul a ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. Decizia din 13 decembrie 2001 a instituţiei europene a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei şi a obligat Republica Moldova să recunoască noua entitate. Astfel, recunoaşterea oficială a Mitropoliei Basarabiei de către autorităţile Republicii Moldova a venit abia în data de 30 iulie 2002, la un deceniu după reactivare. Despre teritoriul canonic Prin statut, actualul teritoriu al Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. În calitate de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei are jurisdicţie canonică asupra diasporei ortodoxe române din răsărit (fosta Uniune Sovietică) şi diasporei Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei numără patru episcopii istorice sufragane: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi (fosta Episcopie a Hotinului), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie a Cetăţii Albe şi a Ismailului), Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria). Istorie zbuciumată 1401: Teritoriu canonic românesc străvechi Basarabia fusese de secole parte din teritoriul canonic românesc, fiind inclusă în Mitropolia Moldovei, care era recunoscută de Patriarhia Ecumenică încă din 26 iulie 1401, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Teritoriul canonic coincidea cu teritoriul Principatului Moldovei de atunci: de la Carpaţii Orientali până la râul Nistru (şi malul stâng al acestuia) şi Bucovina de Nord până la Dunăre şi Marea Neagră. Acesta a fost cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi al Principatului Moldovei pe care Sf. Voievod Ştefan cel Mare l-a apărat cu credinţă, dârzenie şi iscusinţă. 1812: Prima ocupaţie rusă În 1812, Rusia ţaristă a ocupat estul Principatului Moldovei (partea dintre Prut şi Nistru), rupând astfel o parte din teritoriul canonic al mitropoliei istorice a Moldovei. Ruşii au creat atunci Eparhia Chişinăului şi Hotinului, ridicată ulterior la rangul de Arhiepiscopie şi subordonată canonic Moscovei. Noua eparhie a fost rusificată după moartea primului ei arhipăstor, Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Subordonarea canonică forţată faţă de Moscova a durat până la Marea Unire din 1918, când reprezentanţii Basarabiei, provincie istorică românească, au cerut revenirea la Patria Mamă în contextul istoric favorabil care a permis aceasta după Primul Război Mondial. 1925: Înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei Actuala Mitropolie a Basarabiei este succesoarea spirituală, canonică şi istorică a Mitropoliei Basarabiei înfiinţată în 15 noiembrie 1923 de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Statul român a recunoscut noua mitropolie, înfiinţată după Marea Unire ca răspuns la noile realităţi istorice, prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925. 1940: Deportările şi prigoana sovietică În timpul ocupaţiei sovietice din 1940-1941 şi apoi sub regimul sovietic ateist care a durat aproape cinci decenii (1944-1992), Mitropolia Basarabiei şi-a încetat activitatea. Preoţii au fost ucişi de ocupanţii sovietici sau deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Vina lor era că noul imperiu, cel sovietic, nu agrea credinţa în Dumnezeu. Iar în cazul preoţilor români se adăuga şi vina de a fi simboluri ale identităţii româneşti – un exemplu este destinul Sf. Pr. Mc. Alexandru (Baltaga) din Basarabia (8 august). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 48, Ultimul acces: 2026-10-25 20:53:29
|
Timp total: 0.04s...
[]:1