Mănăstirea Oaşa găzduieşte întâlnirea de toamnă a economiştilor şi jurnaliştilor[2026-09-18]Alexandra PăvăloiEconomişti, profesionişti din domeniul financiar, jurnalişti şi oameni de comunicare se vor întâlni la Mănăstirea Oaşa din judeţul Alba, în perioada 2-4 octombrie. Intitulată „Investiţii care contează”, reuniunea va aborda importanţa caracterului, familiei, credinţei şi vocaţiei profesionale în viaţa omului. Întâlnirea este organizată de comunităţile Arvuna şi Impact, formate în jurul Mănăstirii Oaşa. Arvuna reuneşte economişti şi profesionişti din domeniul financiar şi al marketingului, iar Impact este dedicată jurnaliştilor şi specialiştilor în comunicare care împărtăşesc valori creştin-ortodoxe. Părintele Stelian Tofană, profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, va susţine conferinţa „Puterea taumaturgică a Cuvântului. O perspectivă biblică”. Familia, între „investiţiile care contează” Invitat la eveniment, Sebastian Olar, fost director de creaţie al festivalului Untold, va vorbi despre diferenţa dintre satisfacţiile imediate şi o viaţă trăită cu sens, în cadrul conferinţei „Plăcere istovitoare sau bucurie împlinitoare? Despre o viaţă trăită cu rost”. Raluca Olar, jurnalistă şi realizatoare Trinitas TV, va aborda tema „Jurnalismul care zideşte”, pornind de la experienţa sa în proiecte dedicate vieţii, familiei şi solidarităţii. Cei doi vor vorbi şi despre parcursul lor familial, în contextul Anului omagial al pastoraţiei familiei creştine. Rugăciune şi dialog la Mănăstirea Oaşa Programul cuprinde participarea la Sfânta Liturghie şi Priveghere, conferinţe şi un atelier de dialog intitulat „Cine eşti, dincolo de ce faci?”. Duminică, Sfânta Liturghie va fi săvârşită la Mănăstirea Oaşa sau la Schitul „Sfântul Gheorghe Pelerinul” de pe Vârful Oaşa Mare. Comunitatea Impact a organizat prima întâlnire dedicată jurnaliştilor şi profesioniştilor în comunicare la Mănăstirea Oaşa în iunie 2024, când participanţii au discutat despre relaţia dintre profesia jurnalistică şi valorile creştine. Cazarea şi masa sunt oferite de Mănăstirea Oaşa. Informaţii despre înscriere pot fi obţinute la numărul de telefon 0730 983 683 sau prin completarea formularului online. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 47, Ultimul acces: 2026-10-25 06:43:48
|
Timp total: 0.04s...
[]:1